Interra
Informatii Generale Program Excursie Alte Informatii Impresii Rezervare
Harta Traseu - Paste Georgia-Armenia Comorile Caucazului

Click pe harta traseului

Informatii Generale

Mai avem 13 locuri libere.

Vacanta de Paste in Leaganul Crestinatatii !
Cu biserici vechi sublim cocotate, turnuri de veghe si castele completand perfect peisajul montan fantastic, Georgia poate deveni una dintre cele mai frumoase tari din lume. Istoria complicata a Georgiei i-a daruit un cocktail fascinant de influente din Turcia, Rusia, Persia si Asia Centrala, ramanand cu o mostenire minunata in arhitectura si arta. Este un loc in care (exceptand cenusiul catorva sectoare sovietice din unele orase) maiestria omului a depasit natura. Poate cea mai mare comoara a Georgiei sunt chiar georgienii: calzi, mandrii, spirituali, culturalizati, obsedati de ospitalitate si experti in bucuria vietii. Aceasta este o tara in care oaspetii sunt considerati o binecuvantare: vinul local abundent, mesele incarcate cu mancare fina si neincetata ospitalitate a localnicilor intregesc acest tablou.
Armenia, una dintre cele mai vechi civilizatii din lume inzestrata cu o remarcabila bogatie culturala, este primul stat din lume care a adoptat crestinismul ca religie oficiala in anul 301 d.Hr. Armenii se considera descendentii directi ai lui Noe. Ararat, situat in inima Armeniei a fost Muntele Sfant pentru lumea antica. Cand vizitezi Armenia profita de ocazie si opreste-te sa asculti atent ritmul tau interior. Sincronizeaza-te cu ritmul vietii ei pulsand spre “tara unui Eden gasit si pierdut”. Seteaza-ti ritmul tau cu ritmul ei plimbandu-va pe bulevardele pline de viata ale oraselor mari, mergand pe stradutele linistite ale oraselor provinciale. Relaxati-va pe scarile incalzite de soare ale unei capele din varful dealului. Bucurati-va de o conversatie placuta intr-un catun din varf de munte, lasati  fluxul vietii de la tara sa va cuprinda. Modelati-va simturile si patrundeti in esenta Armeniei.

Vizitam Tbilisi, Kakheti, Sighnaghi, Mtskheta, Kazbegi, Gudauri, Gori-Orasul natal al lui Stalin, Bojormi, Akhaltsikhe, Gyumri, Echmiadzin-Locul in care Iisus a coborat din Ceruri, Erevan, Geghard, Khor Virap, Garni, Muntele Ararat-Locul unde s-ar fi oprit Arca lui Noe, Fabrica de coniac Ararat... (vezi programul excursiei).
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Plecare din: Bucuresti Otopeni
Transferuri gratuite Interra din orasele:

Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
• Iasi, Tg Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni

Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti

Sibiu, Rm Valcea, Pitesti

 Perioada Circuit
14-24 Aprilie
 Mai sunt locuri libere ? 13
 Adult in camera dubla 860 €
 Al 3-lea adult in camera dubla pat suplimentar 860 €
 Adult in camera single 1.160 €

Servicii incluse:
• Ghid roman insotitor
• Zbor direct la dus Bucuresti => Tbilisi, Compania TAROM
• Zbor direct la retur Erevan => Bucuresti, Compania TAROM

Ghizi locali pe parcursul programului
• Transferuri aeroporturi-hoteluri-aeroporturi
• Transport cu autocar local conform programului excursiei

Cazare 9 nopti cu mic dejun si early check-in la Hoteluri de 4* si 5* astfel:
- early check-in in Tbilisi la Hotel Moxy 4* sau similar in 15.04
- 2 nopti in Tbilisi la Hotel Moxy 4* sau similar

- 1 noapte in Gudauri la Hotel Best Western 4* sau similar
- 2 nopti in Borjomi la Hotel Likani 5* sau similar
- 4 nopti in Erevan la Hotel Holiday inn Express 4* situat central, sau similar
Pranz la restaurant local in ziua de Paste
• Tururile de oras, vizitele si excursiile din program
Biletele de intrare la obiectivele turistice din program
• Transport cu Jeep-uri 4x4 la Manastirea Tsminda Sameba din Kazbegi


Nu sunt incluse:
• Taxele de aeroport 160 €/persoana (pot varia pana la emiterea biletelor de avion)
• Asigurarea medicala de calatorie, asigurarea storno
• Bacsis pentru soferi si ghizi locali aprox 6 USD/turist/zi se achita la fata locului
• Taxa de viza pentru Armenia, 3.000 AMD (aprox 5-7 euro)/persoana, se achita la frontiera

Program Excursie

14 Aprilie | Bucuresti plecare
Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 22:30 pentru imbarcare pe zborul Companiei TAROM RO129 cu destinatia Tbilisi-Georgia.

15 Aprilie | Bucuresti-Tbilisi
Decolare din Bucuresti la ora 00:30 si sosire in Tbilisi la ora 03:55. Intalnire cu ghidul local si transfer la hotel pentru cazare (early check-in inclus). Timp liber pentru odihna. Suntem in Tbilisi !Aici mitologia si istoria, cultura si traditiile, diversitatea naturii si ospitalitatea oamenilor, se intrepatrund, inspirand poezie, cantece polifonice si dansuri elegante. Un amestec de culturi, de mirodenii, de natiuni diferite intalnite la orice colt de strada, credinte diferite care impart aceleasi curti... impreuna sunt Tbilisi, orasul care a fost dominat pe rand de comercianti, razboinici, tirani si dictatori. Aerul trecutului poate fi respirat la o plimbare in centrul vechi. Astazi Tbilisi este un oras modern, cu muzee si teatre celebre, galerii de arta, biserici si situri arheologice, bai termale cu sulf, stradute inguste cu curti interioare inconjurate de balcoane decorate cu dantelarii. Mic dejun. Astazi, in turul de oras cu ghidul local, ne vor incanta privirea: Zona bailor termale cu sulf, Biserica Metekhi zidita in Sec al XII-lea langa un pod unde si-au dat viata pentru Hristos mii de credinciosi care au refuzat sa calce pe icoanele asezate de turci pe pod. Catedrala Sioni, deteriorata in repetate randuri de-a lungul istoriei, a supravietuit de fiecare data fiind astfel considerata un simbol al rezistentei orasului. Bazilica Anchiskhati si Turnul Clopotnita (Sec al VI-lea), una dintre cele mai vechi din oras, ridicata in vremurile lui Dachi Ujarmeli, mostenitorului Regelui Vakhtang Gorgasali. Catedrala Sfanta Treime este a treia cea mai inalta biserica ortodoxa din lume, a fost construita ca sa comemoreze 1.500 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe din Georgia si 2.000 de ani de la nasterea lui Iisus Hristos. Dupa turul de oras, timp liber la dispozitie. Va sugeram o vizita impreuna cu insotitorul de grup la Fortareata Narikhala situata pe o colina cu o panorama superba asupra orasului si unde se poate ajunge cu telegondola (contra cost) sau la parcul tematic Mtatsminda situat pe colina cu acelasi nume, la baza careia se afla o roata gigantica. O tura in roata este de neuitat, cu privelisti frumoase asupra orasului. Cazare Hotel Moxy 4* sau similar Tbilisi.

16 Aprilie | Tbilisi–Kakheti-Sighnaghi
Mic dejun. Dimineata plecam catre regiunea viticola Kakheti unde vom vizita Manastirea Bodbe. Aici se afla mormantul Sfantului Nino cel care a adus crestinismul pe taramurile georgiene. Excursia continua catre Sighnaghi–unul dintre cele mai frumoase orase din Georgia, cu o panorama magnifica a muntilor Caucaz. Orasul mai este cunoscut si sub numele de „City of Love”–Orasul Dragostei. Tur pietonal impreuna cu ghidul in centrul istoric si pe stradutele animate ale orasului. Timp liber la dispozitie. Cazare Hotel Moxy 4* sau similar Tbilisi.

17 Aprilie | Tbilisi–Mtskheta–Kazbegi-Gudauri
Mic dejun. Astazi vizitam unele dintre cele mai vechi orase din Georgia. Incepem incursiunea in lumea mistica cu Mtskheta, inima spirituala a Georgiei, locul legendar catre care argonautii condusi de Iason s-au indreptat pentru a aduce lana de aur, iar mai tarziu, in 326, devenind unul dintre primele regate crestinate oficial. Astazi face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO si este un muzeu animat cu multe monumente arhitectonice si istorice. Aici se afla Stalpul Vietii, Catedrala Patriarhala Svetithoveli monument arhitectonic care prin vechimea si traditiile ce o invaluie spune multe despre profunzimea si puterea credintei crestinismului din aceasta tara. Continuam cu o vizita la Manastiriea Jvari, situata pe un varf de munte stancos, la confluenta raurilor Mtkvari si Aragvi, cu o panorama deosebita asupra orasului Mtskheta. Ne indreptam catre Kazbegi, en-route vom vizita complexul monahal Ananuri. Daca vremea ne va permite vom putea admira Kazbek, cunoscut sub numele georgian de "Mkinvartsveri", al treilea munte ca inaltime din Georgia si al optulea din masivul Caucaz, care este din punct de vedere geologic un vulcan stins. Muntele este acoperit de ghetari avand altitudinea de 5.047 m deasupra nivelului marii. Dupa mitologia greaca, de pe muntele Kazbek a furat Prometeu focul zeilor, fiind pedepsit de acestia. Frumusetea imaculata invaluita de razele soarelui aproape umple cerul. Sub pisc, la o altitudine de 2.170 m, se afla Manastirea Tsminda Sameba ("Sfanta Treime”), cladita in Sec XIV. Pentru a ajunge la manastire se vor folosi Jeep-urile 4x4 (cost inclus). Transfer la hotel in Gudauri. Cazare Hotel Best Western 4* sau similar Gudauri.

18 Aprilie | Gudauri–Gori-Bojormi
Mic dejun. Ne indreptam catre Gori. Pentru toti georgienii, Gori este sinonim cu un singur om: acesta este locul unde s-a nascut si a studiat Iosif Vissarionovici Stalin. Vizitam Muzeul Stalin, infiintat in 1957 in casa umila in care s-a nascut "tatal cel mic al poporului". Ne sunt prezentate o colectie de exponate legate de nasterea lui Stalin la Gori, in 1878, precum si de viata acestuia si moartea la Moscova in 1953. O structura impunatoare din granit si marmura a fost construita in 1975 pentru a proteja aceasta expozitie ce il glorifica pe Stalin. Pe una din lateralele muzeului este expus vagonul blindat cu care Stalin calatorea, devenit celebru odata cu deplasarea la Yalta pentru celebra Conferinta din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Excursia continua catre Bojormi–o statiune recunoscuta la nivel mondial pentru izvoarele sale de ape minerale si parcurile naturale de aici. Timp liber la dispozitie pentru plimbari in natura in inima parcului natural Bojormi. Cazare Hotel Kikani 5* sau similar.  

19 Aprilie | Bojormi–Akhaltsikhe
Mic dejun. In ziua de Paste, vom face o excursie inclusa la Akhaltsikhe, un mic orasel medieval din sudul Georgiei. Numele sau inseamna in traducere libera “o noua cetate“, deoarece cetatea orasului era cel mai important punct de reper al regiunii. In anul 1579 a fost un important centru al unei regiuni din Imperiul Otoman, apoi in timpul razboiului ruso-turc din anii 1828-1829, a fost readus in Georgia care devenise parte a Imperiului Rus. Acum, fortareata imensa recent renovata ramane reperul principal al orasului Akhaltsikhe. Partea superioara include castelul familiei Jakeli, unde se afla muzeul Samtskhe-Javakheti. Exista, de asemenea, o moschee, o biserica ortodoxa, un amfiteatru si o cetate. Cealaltă parte a orașului include obiective turistice cum ar fi hoteluri, cafenele, restaurante, un centru de informare si chiar o sala de casatorie. Este un loc foarte frumos pentru o ceremonie de nunta si o filmare romantica, intr-adevar! In ziua de Paste servim masa de pranz la restaurant. Cazare Hotel Likani 5* sau similar Borjomi.

20 Aprilie | Bojormi–Gyumri–Erevan
Mic dejun. Astazi ne luam la revedere de la Georgia si ne indreptam catre Armenia, trecand prin punctul de trecere a frontierei Bavra. Vom face o oprire in Gyumri, care este al doilea oras ca marime din Armenia si are in spate o istorie de peste 3.000 de ani, fiind una dintre cele mai vechi asezari omenesti din Armenia. Aspectul actual al orasului este puternic influentat de catre stapanirea imperiala rusa din Sec al XIX-lea cand au fost ridicate numeroase case si biserici ce stau si astazi drept marturie al talentului si maiestriei mesterilor din acea perioada. Scurt tur de oras in Gyumri si apoi ne continuam drumul catre Erevan. Cazare Hotel Holiday Inn Express 4* situat central sau similar Erevan.

21 Aprilie | Erevan-Echmiadzin
Mic dejun. Ne incepem ziua cu vizita la Echmiadzin-locul in care Iisus a coborat din Ceruri, resedinta patriarhilor armeni. Catedrala Echmiadzin este si una dintre cele mai vechi lacase de cult crestine din Armenia. A fost construita intre anii 301-303 de Sfantul Grigorie Luminatorul, fondatorul Bisericii Gregoriene din Armenia. Ne indreptam catre marginea estica a orasului Echmiadzin pentru a vedea Biserica Hripsime una dintre cele mai fine lucrari de arhitectura armeana din perioada clasica, o varianta a compozitiei concentrice cu dom. Intoarcere in capitala Armeniei. Tur de oras Erevan cu vizitarea panoramica a principalelor obiective turistice, descoperind diversele straturi ale istoriei orasului, altare medievale ascunse in spatele fatadelor impozante in stil sovietic, stradutele inguste ale centrului vechi cu lumina soarelui scaldand peretii vopsiti in roz: Moscheea Albastra, Cascada si Mama Armenia, Opera si ambitiosul proiect al Armeniei independente  North Avenue, o zona pietonala care gazduieste cladiri rezidentiale, magazine elitiste, centre de business, restaurante si cluburi de noapte. Vom vizita si frumosul complex Cascade-o suita de scari in cascada, gradini amenajate, fantani si sculpturi, adapost pentru un centru de arta-dar si Matenadaran–muzeu si depozit de manuscrise vechi, fara doar si poate unul dintre cele mai mari din lume. Aici sunt gazduite peste 17.000 de manuscrise armene dar si straine, copii ale primelor carti tiparite, etc. Cel mai vechi manuscris, pastrat in intregime, dateaza din Sec al VII-lea. Vom incheia vizita cu o plimbare in piata de suveniruri in aer liber Vernissage. Cazare Hotel Holiday Inn Express 4* situat central sau similar Yerevan. 

22 Aprilie | Erevan-Khor Virap–Garni-Geghard
Mic dejun. Ne indreptam catre Khor Virap, una dintre cele mai romantice asezari din Armenia cu vedere catre campia Ararat si varfurile gemene ale Muntelui Ararat. Este una dintre cele mai faimoase locuri din Armenia, aici a fost incarcerat Sfantul Grigorie Luminatorul timp de 13 ani, inainte de a-l vindeca de boala pe regele Tridates al III-lea. Drept urmare regele s-a convertit, iar in Anul 301 Armenia a devenit prima natie crestina din lume. Aici, in atmosfera biblica a Muntelui Ararat, considerat drept locul unde s-ar fi oprit Arca lui Noe, dupa incetarea potopului si retragerea treptata a apelor, purtati de imaginatie puteti vedea forma ambarcatiunii lui Noe. Continuam turul cu pitorescul Canion Avan, printre stanci formidabile si defilee exotice pana la un platou verde unde se intrezareste Raul Azat. Aici, in armonia reliefului si a naturii virgine, o sa vedeti complexul arhitectural pagan Garni care dateaza din Sec I si o sa o sa fiti cuprinsi de spiritul epocilor trecute. In vecinatatea apropiata, trecand prin pitorescul defileu al vaii Gegharda strajuit de pereti muntosi abrupti, gasim Manastirea Geghard. In mare parte sapata in stanca este una dintre minunatele manastiri antice armene. Specificul acestei manastiri consta in austeritatea vietii de zi cu zi pe care au dus-o cei ce au salasluit in ea. Intoarcere in Erevan. Cazare Hotel Holiday Inn Express 4* situat central sau similar Erevan.

23 Aprilie | Fabrica de coniac Ararat
Mic dejun. Astazi vom vizita unul dintre simbolurile Armeniei–fabrica celebrului Coniac Ararat, unde bineinteles ca vom avea parte de o degustare de coniac dar si posibilitatea de a va achizitiona direct de la sursa pretioasa “licoare”. Vom mai vizita “GUM Market” un adevart muzeu de fructe confiate. Timp liber pentru pranz in Erevan. Dupa amiaza, vom vizita celebra fabrica de covoare artizanale “Megerian Carpet”, cu o istorie bogata inca din anul 1917. Aici vom asista la procesul de confectionare manuala a acestor covoare renumite. Numeroase personalitati din intreaga lume i-au trecut pragul, inclusiv Papa Francisc. Timp liber la dispozitie la Erevan. Cazare Hotel Holiday Inn Express 4* situat central sau similar Erevan.

24 Aprilie | Erevan–Bucuresti
Dupa miezul noptii transfer la aeroport pentru imbarcare pe zborul Companiei TAROM RO110 cu decolare la ora 04:55. Sosire Bucuresti la ora 06:40. Sfarsitul pachetului de servicii.

Alte Informatii

Rezervarea excursiei:
se face in scris cu un mesaj pe email la [email protected] sau la Interra (Bucuresti Bd Ferdinand nr 83).

Plata excursiei:
• se poate face integral la inscriere, sau cu avans minim 50% din pretul excursiei in termen de doua zile de la rezervare, restul cu minim 31 de zile inainte de plecare.
• se poate achita in EURO sau in RON (la curs de vanzare banci comerciale sau curs BNR+2% din ziua platii).
• se poate achita prin transfer bancar, cu card la POS in agentie, numerar in agentie sau numerar prin depunere intr-o agentie Raiffeisen sau BRD in conturile Interra.

Conditii generale de renuntare-anulare a rezervarii:
• penalizare 10% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai mult de 60 de zile pana la plecare
• penalizare 50% din pretul excursiei daca anularea se face intre 60-31 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai putin de 31 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei pentru neprezentare la plecare (no-show)

Informatii utile referitoare la transferul gratuit din tara:
• transferul gratuit deserveste exclusiv orasele mentionate in prezentarea excursiei.
• transferul din tara la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit de Interra Travel cu titlu gratuit. Prin urmare, acesta nu poate face subiectul unor eventuale despagubiri, inclusiv catre alti turisti din alte orase decat cele deservite, care nu beneficiaza de transfer.
• costurile totale ale transferurilor gratuite sunt suportate de catre Tour Operatorul Interra Travel.
• daca pasagerul care a rezervat transfer gratuit renunta ulterior la acesta, nu exista notiunea de eventuale restituiri intrucat acesta este gratuit.
• transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic.
Daca turistul nu solicita la rezervarea pachetului turistic si transfer gratuit, ulterior aceasta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile, cu confirmare de la Interra Travel si cu minim 31 de zile inainte de plecare.
• daca pasagerul cu transfer rezervat renunta la transferul de dus, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doar daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport.
• prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata. Pasagerii care beneficiaza de transfer gratuit au obligatia de a comunica agentiei revanzatoare sau Tour Operatorului un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de catre soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Tour Operatorul nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor, care au drept consecinta pierderea avionului de catre acestia. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de catre pasager.
• transferurile gratuite sunt asigurate de catre Tour Operator cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme, microbuze, autocare) si/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri. In situatia in care Tour Operatorul recurge la companiile de transport care efectueaza transport regulat de persoane pe rutele de transfer, contravaloarea biletului de transport este acoperita integral de catre Tour Operator iar pasagerii vor fi anuntati in mod corespunzator.
• daca Tour Operatorul are de asigurat in aceeasi zi transferuri gratuite pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru doua sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau renunta la transfer.
• Tour Operatorul nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului.
• turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta.

Documente de calatorie:
Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, cartea de identitate sau pasaportul, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta. Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic Eurpoean, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions  Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru(30 zile), Serbia (90 zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia) Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions  Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporare, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism.In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate. Copiii care nu au carte de identitate, vor trebui inscrisi pe pasaportul unuia dintre parinti. In acest caz, parintii care au copiii trecuti in pasaportul lor, vor calatori obligatoriu cu Pasaportul. Agentia organizatoare (Tour Operatorul) nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul turistului pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca turistului nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, turistului nu i se mai restituie contravalorea excursiei.

Cazare si programul excursiei:
Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania. Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort. Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc. Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor. Situatia de partaj in camera dubla este atunci cand o persoana doreste sa participe la o excursie singura, dar nu in camera single, ci cu alta persoana, necunoscuta, de acelasi sex, intr-o camera dubla pentru doua persoane. In aceasta situatie persoana in cauza solicita Tour Operatorului o rezervare partaj in camera dubla, sub rezerva ca Tour Operatorul va gasi, in timp util, a doua persoana dispusa sa participe la excursie partaj in camera dubla. Daca nu se va gasi a doua persoana, prima persoana se poate retrage, sau va achita suplimentul de camera single pentru a putea participa la excursie. Tour Operatorul nu este raspunzator de achitarea suplimentului de camera single. Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.

Informatii utile referitoare la transportul cu autocarul:
Turistii au obligatia sa se prezinte la locul de imbarcare cu minim 20 minute inainte de ora inscrisa pe voucher pentru plecare sau transfer. Locurile in autocar au fost prealocate la momentul rezervarii, pasagerii au obligatia sa ocupe doar locul inscris pe prezentul voucher. Turistii au obligatia de a mentine curatenia in autocar pe tot parcursul excursiei. In autocar nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Buzunarul de plasa din fata scaunului dumneavoastra este destinat pastrarii de pliante, brosuri sau harti. Va rugam sa nu pastrati aici sticle de plastic sau obiecte voluminoase. Sticlele de plastic, bagajele de mana sau alte obiecte voluminoase se depoziteaza in spatiul special amenajat, deasupra scaunelor.

Informatii utile referitoare la transportul cu avionul:
Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia organizatoare va informa pasagerii directi respectiv agentiile revanzatoare asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute. Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Pentru destinatiile europene, de regula, limita de bagaje de cala este de 20 kilograme si 06 kilograme pentru bagajul de mana, dimensiuni: 55cm x 40cm x 20cm. Depasirile de limita de KG se achita separat pe aeroport. Mai multe informatii gasiti pe site-ul companiei aeriene sau in agentia de turism. Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni). Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza. Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal.

Impresii

Toate campurile sunt obligatorii!

Puteti incarca maxim 50 poze

Cerere de rezervare

Toate campurile sunt obligatorii! Va rugam completati si codul anti-spam, exact asa cum este trecut in dreapta campului.

Google cautare
Google anunturi
Facebook
Newsletter Interra
Sunt client Interra
Recomandari de la prieteni
Alta sursa

Posteaza aici albumele tale preferate de Calatorie, ca sa ne bucuram impreuna cu tine de locurile pe care le-ai vizitat. Albumele postate sunt subiectul aprobarii de catre Interra. Nu pune doar peisaje sau natura moarta, vrem sa te vedem si pe tine in ele. Interra nu este raspunzatoare de provenienta pozelor postate de catre utilizatori.

Exploreaza pe tari

Africa

Europa

Orientul Mijlociu

Asia

Oceanul Indian

America de Sud

America de Nord si Centrala

Euro-Asia

Australia si Oceania

Mari si Oceane