Interra
Informatii Generale Program Excursie Excursii Optionale Alte Informatii Impresii Rezervare

Informatii Generale

La Multi Ani 2020 !

NOU la Interra: Revelion la New York si Sejur la Miami Beach.

Oferta speciala de lansare: reducere 100 €/persoana pentru rezervari facute pana pe 30 Iunie.

The Big Apple, The City That Never Sleeps, The Cultural Capital of the World... oricum ai numi New York City, impactul sau asupra culturii si afacerilor din intreaga lume este incontestabil. Vizita acestei faimoase metropole este ceva pe care nimeni nu o uita niciodata, iar in decembrie oameni din intreaga lume vin aici pentru a trai in direct caderea bilei din Times Square ce a marcat trecerea in Noul An in New York inca din 1906. Cum intampinarea Anului Nou in Times Square atrage in fiecare an peste un milion de participanti, fiind celebra in toata lumea, exista un singur raspuns pentru intrebarea: Tu unde vei fi de Revelion 20-20 ?!

Vizitam New York, Miami, Parcul National Everglades, Key West...  (vezi programul excursiei).
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Plecare din: Bucuresti Otopeni
Transferuri gratuite Interra din orasele:

Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
Iasi, Tg Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni

Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti

Sibiu, Rm Valcea, Pitesti

 Perioada Circuit-Sejur
29 Decembrie 2019-7 Ianuarie 2020
 Mai sunt locuri libere ? da
 Adult in camera dubla 1.999 € 1.899 €
 Al 3-lea adult in camera pat suplimentar 1.999 € 1.899 €
 Adult in camera single 2.874 € 2.774 €

Servicii incluse:
• Ghid roman insotitor
• Zboruri la dus Bucuresti => New York, Compania KLM via Amsterdam
Zbor direct intern New York => Miami pentru confortul Dumneavoastra

• Zboruri la retur Miami => Bucuresti, Compania Air France via Paris
• Transferuri aeroporturi-hoteluri-aeroporturi
- Transport cu autocar cu aer conditionat conform programului excursiei

Cazare 8 nopti cu mic dejun inclus, astfel:
- 4 nopti in New York la Hotel Marriott Downtown 4* sau similar
- 4 nopti in Miami Beach la Hotel Holiday Inn Miami Beach Oceanfront 3* superior sau similar
• Tur de oras New York cu ghid local (durata: 8 ore)
• Tur de oras Miami cu ghid local (durata: 5 ore)
• Tururi pietonale in New York cu insotitorul de grup

Nu sunt incluse:
• Taxele de aeroport si combustibil zboruri internationale si local 499 €/persoana (pot varia pana la emiterea biletelor de avion)
• Taxa de viza 160 USD (la cursul afisat de catre Banca Transilvania in ziua platii, se achita personal de catre turist la orice suc Transilvania)
• Taxa asistenta si procesare pentru viza 15 € (se achita la agentie la inscriere)
• Asigurarea medicala de calatorie, asigurarea storno
• Excursiile optionale, alte vizite decat cele mentionate in program
• Bacsis pentru soferi si ghizi locali 10 USD/turist/zi (sofer+ghid local), obligatoriu in SUA

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Nota: Hotelurile din SUA nu sunt clasificate oficial pe stele. Pe baza dotarilor, a impresiilor turistilor dar si a inspectiei facute de tour operator, aceastea au fost incadrate de agentie la stelarea din program pentru o buna orientare a turistilor.


Program Excursie

29 Decembrie | Bucuresti–Amsterdam–New York City
Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 11:55, pentru imbarcare pe zborul Companiei KLM KL1374 cu destinatia New York via Amsterdam. Decolare la ora 13:55 si aterizare la Amsterdam la ora locala 15:55. Decolare spre New York cu zborul KL643 la 17:10. Sosire la New York–Aeroportul JFK la ora 19:30. Dupa efectuarea formalitatilor, transfer la hotel si cazare. Cazare Hotel New York Mariott Downtown 4* sau similar New York. 

30 Decembrie | New York
Mic dejun. Ceea ce se spune este adevarat: nu exista alt loc pe glob ca orasul New York. In nici un alt oras nu gasiti mai multa cultura, arhitectura, gastronomie, distractie si stralucire la limita unor retele de strazi. Poate acesta este si motivul pentru care New York este atat de frenetic. Vizitatorii si localnicii pur si simplu simt ca nu au suficient timp pentru a experimenta tot ceea ce extraordinarul oras are de oferit. Indiferent de dispozitia fiecaruia, puteti foarte usor sa gasiti divertisment din belsug in orasul care nu doarme niciodata. Tur de oras New York cu ghid local (durata: 8 ore). Va invitam sa descoperiti principalele atractii ale New York-ului: Times Square-unul dintre locurile care fac New York-ul un oras care nu doarme niciodata, un loc plin de viata cunoscut pentru numeroasele teatre, cinematografe si reclame imense de pe Broadway. Catedrala Sfantul Patrick, una dintre cele mai mari catedrale catolice cladite in stil neogotic din SUA, sediul Episcopiei de New York. Rockefeller Center-cladirea ce poarta numele prolificului om de afaceri John. D. Rockefeller Jr. este spatiul ce gazduieste 19 cladiri comerciale, ce se intind pe o suprafata de peste 85 de mii de metri patrati. Grand Central Station-cea mai mare gara din lume (cu 44 de platforme pentru cele 67 de sine) este in acelasi timp unul dintre cele mai importante noduri feroviare din SUA. Wall Street din Manhattan, un centru financiar important inca din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, sediul bursei americane New York Stock Exchange (NYSE). Seara, timp liber la dispozitie. Cazare Hotel New York Mariott Downtown 4* sau similar New York. 

31 Decembrie | New York La Multi Ani 2020 !
Mic dejun. Ultima zi a anului in New York City. Dimineata, puteti vizita Central Park si Fifth Avenue–una din cele mai faimoase si totodata scumpe artere comerciale din lume si apoi sa va indreptati din timp catre Times Square numita si "The Crossroads of the World" (intersectia lumii)-unde Broadway intalneste Seventh Avenue—pentru a astepta numaratoarea inversa a Anului Nou si caderea bilei in ovatiile tuturor celor peste 1 milion de newyorkezi si turisti din intreaga lume! La Multi Ani 2 0 2 0 !  Cazare Hotel New York Mariott Downtown 4* sau similar New York. 

1 Ianuarie 2020 | New York
Mic dejun. Timp liber la dispozitie. Pentru o zi de neuitat puteti vizita unele din obiectivele simbol ale orasului: Empire State Building-cea mai inalta cladire din New York, cu o inaltime de 381 de metri si 102 etaje. Ground Zero-fostul amplasament al Turnurilor Gemene World Trade Center. Battery Park-cel mai vechi spatiu public deschis din oras, de pe bulevardele sale lungi putandu-se vedea Statuia Libertatii. South Street Seaport-portul din New York unde s-au dezvoltat magazine luxoase si restaurante. Catedrala St John The Divine-a patra ca dimensiuni dintre cele mai mari catedrale ale lumii. Brooklyn Bridge-dupa ce s-a construit podul cu schelet de otel a fost cel mai lung din lume, astazi oferind o imagine impresionanta de ansamblu asupra orasului. Cazare Hotel New York Mariott Downtown 4* sau similar New York. 

2 Ianuarie 2020 | New York-Miami
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul Companiei Delta Airlines catre Miami DL2944 cu decolare la ora 11:00 si aterizare la ora 14:28. Sosim in unul dintre cele mai celebre locuri de vacanta din lume. Desi toate destinatiile ofera ceva fiecarui turist, Miami ofera multiple atractii pentru toata lumea: viata de noapte trendy din South Beach (infrumusetata de districtul Art Deco). Agitatia din Calle Ocho si energia extrema din Little Havana. Somptuoasele hoteluri din Miami Beach si refugiile istorice din Coral Gables. Oportunitatile de shopping, aparent fara sfarsit, de la mall-uri moderne si intinse pana la linistea si atentia personala oferita de boutique-urile de familie din Coconut Grove. Farmecul pescuitului, golfului si tenisului. Fotbal de Liga I, baschet, hockey si baseball. Show-uri nautice si de masini. Festivaluri extravagante de arta culinara si vin… Miami ofera toate acestea si mult mai multe. Cazare Hotel Holiday Inn Miami Beach Oceanfront 3* superior sau similar Miami.

3 Ianuarie 2020 | Miami
Mic dejun. Exploram “The Magic City” intr-un tur de oras Miami cu ghid local (durata 5 ore): Coconut Grove, Bayside Market, Art Deco Quarter si Little Havana-cartierul unde se vorbeste mai mult spaniola decat engleza si unde sunt cultivate obiceiurile si cultura sud-americane. Dupa revolutia din 1959 clasa bogata si mijlocie a Cubei a imigrat la Miami si l-a transformat intr-un centru turistic atractiv, distractiv, colorat, zgomotos.  Dupa-amiaza timp liber la dispozitie in Miami Beach. Cazare Hotel Holiday Inn Miami Beach Oceanfront 3* superior sau similar Miami Beach.

4-5 Ianuarie 2020 | Miami Beach
Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau excursii optionale.

Excursie la Parcul National Everglades (6 ore). Aceasta este cea mai mare rezervatie naturala subtropicala din Statele Unite, creata sa protejeze ecosistemul fragil al zonei. 36 de specii pe cale de disparitie sau protejate traiesc in rezervatie, printre care pantera de Florida, crocodilul american și lamantinul. Peste 350 de specii de pasari, 300 de specii de pesti de apa dulce si sarata, 40 de specii de mamifere si 50 de specii de reptile traiesc in rezervatie.
Excursie la Key West (1 zi). Descoperim cel mai sudic oras al Statelor Unite continentale. Pe langa cele 49 de state (exceptie fac doar Hawaii) este unicul oras in care niciodata n-a fost semnalata o temperatura sub 0°C. Orasul este situat la 150 km de Cuba si este legat de uscat printr-un pod cu o lungime de 11 km. Strada principala a insulei-Duval St. gazduieste cele mai multe restaurante si hoteluri, situate chiar pe malul marii, de 2-3 ori pe saptamana in port ancorand navele de croaziera.

Cazare Hotel Holiday Inn Miami Beach Oceanfront 3* superior sau similar Miami Beach.

6 Ianuarie 2020 | Miami–Paris
Mic dejun. Dimineata timp liber la dispozitie. Dupa-amiaza transfer la aeroportul din Miami pentru imbarcare pe zborul Companiei Air France AF099 cu destinatia Paris. Decolare la ora 16:40.

7 Ianuarie 2020 | Paris-Bucuresti
Aterizare in Paris la ora 07:15. La ora 09:40 imbarcare pe zborul AF1889 cu destinatia Bucuresti. Aterizare la Bucuresti la ora 13:35. Sfarsitul pachetului de servicii.

Alte Informatii

Nota: In cazul in care moneda europeana EUR sufera o depreciere majora in raport cu USD (curs mai mic de 1,10 USD pentru 1 EUR), tarifele se vor recalcula la plata finala cu 31 de zile inainte de plecare.

Important: Pentru calatoria in SUA este necesar Pasaportul simplu sau electronic valabil minim 6 luni de la data terminarii calatoriei, cu viza aplicata.

Acte si conditii necesare aplicarii pentru viza:

* pasaport valabil minim 6 luni de la data calatoriei  (exclus pasaport temporar).

* 1 fotografie color pe fond alb recenta (ultimele 6 luni) in format JPEG maxim 240 KB (format tip SUA).

* adeverinta de la locul de munca cu precizarea functiei si a salariului / talon de pensie in original din ultimele 6 luni / adeverinta de la unitatea scolara pentru elevi/studenti.

* copii ale actelor de proprietate (casa, masina, teren etc).

* in cazul patronilor de firma, copie dupa actele societatii si ultimul bilant contabil.

* extras de cont personal.

* copie carte de identitate.

* original si copie certificat casatorie, nastere, nastere ale copiilor, deces (dupa caz).

* original si copie pasaport vechi (daca ati avut viza de SUA).

Pentru minorii cu varsta sub 16 ani neimpliniti, unul din parinti sau tutorele legal trebuie sa completeze si sa semneze formularul DS-160 în numele copilului. Toti solicitantii de viza cu varste sub 18 ani trebuie sa prezinte certificatul de nastere in original. Daca numai unul dintre parinti se prezinta la interviu, este necesara prezentarea unei procuri notariale din partea celuilalt parinte, prin care isi exprima acordul ca minorul sa efectueze calatoria in Statele Unite ale Americii sau o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, in original, prin care este stabilita custodia minorului.

* FORMULAR DS - 160  completat de catre turist.

* Taxa de viza – 160 USD echivalentul in lei se plateste personal la orice sucursala Banca Transilvaniei in baza chitantei eliberate de catre Ambasada SUA. Pentru emiterea chitantei va rugam sa accesati  http://ustraveldocs.com/ro_ro/ro-niv-paymentinfo.asp#options

* taxa de viza si procesare viza sunt non-rambursabile.

* prezenta personala la Consulatul SUA, in vederea sustinerii unui interviu (la data si ora comunicate de agentie)

* Agentia isi rezerva dreptul de a face o selectie preliminara a persoanelor care se inscriu pe acest program, in functie de actele prezentate.

Nota: In caz de refuz de viza cu mai mult de 60 de zile inainte de plecare nu se percep penalizari. Recomandam ca inscrierile sa se faca in timp util astfel incat sa se obtina viza cu mai mult de 60 de zile inainte de data plecarii. ATENTIE: Pentru retragere dupa obtinerea vizei se aplica penalizare integrala.

---------------------------------------------------------------------------------------------------

Rezervarea excursiei:
se face in scris cu un mesaj pe email la [email protected] sau la Interra (Bucuresti Bd Ferdinand nr 83).

Plata excursiei:
• se poate face integral la inscriere, sau cu avans minim 50% din pretul excursiei in termen de doua zile de la rezervare, restul cu minim 31 de zile inainte de plecare.
• se poate achita in EURO sau in RON (la curs de vanzare banci comerciale sau curs BNR+2% din ziua platii).
• se poate achita prin transfer bancar, cu card la POS in agentie, numerar in agentie sau numerar prin depunere intr-o agentie Raiffeisen sau BRD in conturile Interra.

Conditii generale de renuntare-anulare a rezervarii:
• penalizare 10% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai mult de 60 de zile pana la plecare
• penalizare 50% din pretul excursiei daca anularea se face intre 60-31 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai putin de 31 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei pentru neprezentare la plecare (no-show)

Informatii utile referitoare la transferul gratuit din tara:
• transferul gratuit deserveste exclusiv orasele mentionate in prezentarea excursiei.
• transferul din tara la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit de Interra Travel cu titlu gratuit. Prin urmare, acesta nu poate face subiectul unor eventuale despagubiri, inclusiv catre alti turisti din alte orase decat cele deservite, care nu beneficiaza de transfer.
• costurile totale ale transferurilor gratuite sunt suportate de catre Tour Operatorul Interra Travel.
• daca pasagerul care a rezervat transfer gratuit renunta ulterior la acesta, nu exista notiunea de eventuale restituiri intrucat acesta este gratuit.
• transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic.
Daca turistul nu solicita la rezervarea pachetului turistic si transfer gratuit, ulterior aceasta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile, cu confirmare de la Interra Travel si cu minim 31 de zile inainte de plecare.
• daca pasagerul cu transfer rezervat renunta la transferul de dus, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doar daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport.
• prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata. Pasagerii care beneficiaza de transfer gratuit au obligatia de a comunica agentiei revanzatoare sau Tour Operatorului un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de catre soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Tour Operatorul nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor, care au drept consecinta pierderea avionului de catre acestia. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de catre pasager.
• transferurile gratuite sunt asigurate de catre Tour Operator cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme, microbuze, autocare) si/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri. In situatia in care Tour Operatorul recurge la companiile de transport care efectueaza transport regulat de persoane pe rutele de transfer, contravaloarea biletului de transport este acoperita integral de catre Tour Operator iar pasagerii vor fi anuntati in mod corespunzator.
• daca Tour Operatorul are de asigurat in aceeasi zi transferuri gratuite pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru doua sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau renunta la transfer.
• Tour Operatorul nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului.
• turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta.

Documente de calatorie:
Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, cartea de identitate sau pasaportul, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta. Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic Eurpoean, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions  Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru(30 zile), Serbia (90 zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia) Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions  Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporare, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism.In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate. Copiii care nu au carte de identitate, vor trebui inscrisi pe pasaportul unuia dintre parinti. In acest caz, parintii care au copiii trecuti in pasaportul lor, vor calatori obligatoriu cu Pasaportul. Agentia organizatoare (Tour Operatorul) nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul turistului pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca turistului nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, turistului nu i se mai restituie contravalorea excursiei.

Cazare si programul excursiei:
Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania. Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort. Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc. Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor. Situatia de partaj in camera dubla este atunci cand o persoana doreste sa participe la o excursie singura, dar nu in camera single, ci cu alta persoana, necunoscuta, de acelasi sex, intr-o camera dubla pentru doua persoane. In aceasta situatie persoana in cauza solicita Tour Operatorului o rezervare partaj in camera dubla, sub rezerva ca Tour Operatorul va gasi, in timp util, a doua persoana dispusa sa participe la excursie partaj in camera dubla. Daca nu se va gasi a doua persoana, prima persoana se poate retrage, sau va achita suplimentul de camera single pentru a putea participa la excursie. Tour Operatorul nu este raspunzator de achitarea suplimentului de camera single. Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.

Informatii utile referitoare la transportul cu avionul:
Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia organizatoare va informa pasagerii directi respectiv agentiile revanzatoare asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute. Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Pentru destinatiile europene, de regula, limita de bagaje de cala este de 20 kilograme si 06 kilograme pentru bagajul de mana, dimensiuni: 55cm x 40cm x 20cm. Depasirile de limita de KG se achita separat pe aeroport. Mai multe informatii gasiti pe site-ul companiei aeriene sau in agentia de turism. Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni). Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza. Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal.

Foarte Important !  Documente necesare pentru minori
Pentru minorii care calatoresc insotiti de un singur parinte, este necesar acordul celuilalt parinte  exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat. Daca celalalt parinte a decedat, este necesara o copie dupa actul de deces. Pentru minorii care au un singur parinte declarat in certificatul de nastere, este necesara o copie a acestui certificat. Pentru minorii care calatoresc insotiti de un singur parinte si acesta este divortat, este necesara hotararea judecatoreasca definitiva prin care i-a(u) fost incredintat(ti) minorul(ii) si copie dupa actul de divort. Daca hotararea judecatoreasca nu este definitiva, este necesar acordul celuilalt parinte  exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat. Pentru minorii care calatoresc fara parinti si au fost incredintati unei terte persoane, este necesar acordul ambilor parinti exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat precum si cazier juridic pentru persoana care ii insoteste. Atentie ! Daca nu va incadrati in niciuna dintre prevederile de mai sus, va rugam sa consultati site-ul politiei de frontiera: www.politiadefrontiera.ro si sa va asigurati ca intruniti conditiile prevazute de articolul 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 cu modificarile ulterioare, apeland politia de frontiera la nr. de telefon 021.9590.

Excursii Optionale

Tarife informative pentru minim 20 participanti, pot suferi modificari de la data publicarii programului si pana la data calatoriei:

Parcul National Everglades: aprox  90 USD/persoana.

Key West: aprox 150 USD/persoana.

Impresii

Toate campurile sunt obligatorii!

Puteti incarca maxim 50 poze

Cerere de rezervare

Toate campurile sunt obligatorii! Va rugam completati si codul anti-spam, exact asa cum este trecut in dreapta campului.

Google cautare
Google anunturi
Facebook
Newsletter Interra
Sunt client Interra
Recomandari de la prieteni
Alta sursa

Posteaza aici albumele tale preferate de Calatorie, ca sa ne bucuram impreuna cu tine de locurile pe care le-ai vizitat. Albumele postate sunt subiectul aprobarii de catre Interra. Nu pune doar peisaje sau natura moarta, vrem sa te vedem si pe tine in ele. Interra nu este raspunzatoare de provenienta pozelor postate de catre utilizatori.

Exploreaza pe tari

Europa

Oceanul Indian

America de Nord si Centrala

Orientul Mijlociu

Asia

Africa

Mari si Oceane

America de Sud

Euro-Asia

Australia si Oceania