Revelion Maroc Marele Tour si Sahara
Excursie avion.
La multi ani 2027 !
Vacanta de Revelion in Maroc Circuitul Oraselor Imperiale si Sahara.
+ Cu hoteluri de 4 si 5 stele.
+ Inclus demipensiune.
+ Avem si ghid local.
+ Cu tururi si excursii incluse.
+ Incluse si biletele de intrare la obiectivele turistice.
+ Cu pachet de servicii in Desertul Sahara.
Vizitam Marrakech, Essaouira, Pasul Tichka, Satul Ait Ben Haddou, Qouarzazate, Efoud, Merzouga, apus de soare in Desert, plimbare cu camilele, Muntii Atlas, Ifrane, Fes, Volubilis, Meknes, Rabat, Casablanca... (click pe Program Excursie).
10 zile
1549 €
Taxe Incluse
Plecare din: Bucuresti
Transferuri contra cost la imbarcare din orașele:
- Brasov, Buzau, Campina, Cernavoda
- Constanta, Craiova, Fetesti, Focsani
- Iasi, Medgidia, Onesti, Pitesti
- Ploiesti, Predeal, Roman, Sinaia
- Slobozia, Targu frumos, Urziceni, Adjud
- Bacau
10 zile
1549 €
Taxe Incluse
Plecări excursie |
30 Dec. |
|---|---|
| Locuri Libere | Da |
| Adult in camera dubla | 1.549 € |
| Al 3-lea adult | 1.549 € |
| Copil 2-11 ani | 1.399 € |
| Adult in camera single | 1.829 € |
• Ghid roman insotitor
• Zboruri la dus Bucuresti=>Marrakech, Compania Swiss
• Zboruri la retur Casablanca=>Bucuresti, Compania Lufthansa
• Bagaj de mana plus bagaj la cala
• Taxele de aeroport
• Transferuri aeroport-hotel-aeroport
• Transport cu autocar local pe toata durata programului
• Cazare 8 nopti cu mic dejun astfel:
- 3 nopti in Marrakech la Hotel Adam Park 5* sau similar
- 1 noapte in Ouarzazate la Hotel Karem Palace 4* sau similar
- 1 noapte in Merzouga la Hotel Riad Palmeras y Dunas 4* sau similar
- 2 nopti in Fes la Hotel Across 4* sau similar
- 1 noapte in Casablanca la Hotel Kenzi Basma 4* sau similar
- late check-out in ultima zi, pana la ora 20:00
• Demipensiune (7 cine la hotel conform programului)
• Excursiile zilnice si tururile prevazute in programul excursiei
• Biletele de intrare la obiectivele turistice din program (mai putin Moscheea Hassan II)
• Ghid local la dispozitie pe toata durata circuitului
• Servicii in Desertul Sahara:
- excursie cu autovehicule 4x4 de la Erfoud la Merzouga
- plimbare cu camilele
Nu sunt incluse:
• Asigurare medicala de calatorie si asigurare storno
• Intrarea la Moscheea Hassan al II-lea, 14 €/persoana, se achita local
• Cina festiva de Revelion, tarif 190 €/persoana, se achita din tara, supliment obligatoriu
• Excursiile optionale
• Bacsisuri pentru ghizi locali, soferi, bagajisti, hamali, recomandat 5 €/turist/zi, se achita local
• Transferuri contra cost dus intors din orasele:
Brasov (40 €), Buzau (30 €), Campina (35 €), Cernavoda (45 €)
Constanta (50 €), Craiova (50 €), Fetesti (45 €), Focsani (35 €)
Iasi (50 €), Medgidia (45 €), Onesti (50 €), Pitesti (35 €)
Ploiesti (30 €), Predeal (40 €), Roman (50 €), Sinaia (35 €)
Slobozia (50 €), Targu frumos (50 €), Urziceni (25 €), Adjud (40 €)
Bacau (45 €)
30 Decembrie | Bucuresti–Marrakech
Intalnirea cu insotitorul de grup are loc la Aeroportul International Henri Coanda Otopeni la ora 04:00, pentru imbarcare pe zborul Companiei Swiss Air LX1887 cu destinatia Zurich, care decoleaza la ora 06:30 si aterizeaza la ora 08:05. Dupa escala, ne indreptam spre Marrakech cu zborul LX8118, care decoleaza la ora 09:45 si aterizeaza la destinatie, la ora 13:20. Dupa indeplinirea formalitatilor vamale, pornim intr-un tur panoramic al orasului Marrakech, apoi ajungem la hotel pentru check-in. Cina este servita la hotel. Cazare la Hotel Adam Park 5* sau similar in Marrakech.
31 Decembrie | Marrakech, La multi ani 2027 !
Mic dejun. Astazi exploram Marrakech, numit si Orasul Rosu datorita culorii rosiatice a cladirilor sale. Partea veche a orasului, cunoscuta drept medina, a fost inclusa in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Fondat de catre Almoravizi, in Sec al XI-lea, Marrakech a ramas pentru mult timp, un centru politic, cultural si economic al lumii musulmane din nordul Africii. Admiram simbolul orasului, Moscheea Koutoubia, o capodopera a arhitecturii islamice, cu un minaret de 77 m inaltime, construita in Sec al XII-lea. Accesul in interior este permis doar musulmanilor. Vizitam apoi Gradina Menara. Vizitam si Palatul Bahia, construit in Sec al XIX-lea, apoi ajungem in piata principala a orasului-Djemaa El Fna, renumita pentru spectacolul facut de artistii stradali, acrobati, muzicieni, imblanzitori de serpi si prezicatori, dar si pentru preparatele traditionale. Nu putem sa raatam nici o vizita la Gradina Secreta. Gradina Secreta din Marrakech este un adevarat paradis al pacii in inima medinei, imbinand istoria, arhitectura traditionala si frumusetea naturala. Construita conform principiilor gradinilor islamice si imbogatita cu spatii exotice, ofera o experienta captivanta unica, in care fiecare detaliu spune o poveste. Fantanile, bazinele si aleile sale meticulos proiectate reflecta arta designului gradinilor din Marrakech de-a lungul secolelor. Seara, participam la Cina festiva de Revelion, la restaurantul hotelului (supliment obligatoriu). La multi ani, 2027 ! Cazare la Hotel Adam Park 5* sau similar in Marrakech.
1 Ianuarie 2027 | Marrakech–Essaouira–Marrakech
Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Marrakech sau, optional, Excursie la Essaouira. Orasul este cunoscut inca din Sec al XVI-lea, cand era numit Mogador de catre portughezi. Fortificatiile care incercuiau orasul dateaza din Sec al XVIII-lea si se afla pe lista de patrimoniu mondial UNESCO. Vom vizita acest adevarat leagan al artistilor de tot felul, piata din Essaouira care este locul unde se afla numeroase ateliere mestesugaresti si de artizanat, care confectioneaza mai ales obiecte de tamplarie, sculpturi in lemn si nu in cele din urma faimosul port pescaresc de la oceanul Atlantic. Intoarcere la Marrakech. Seara, optional, puteti participa la o cina traditionala marocana cu dans si program artistic. Cazare la Hotel Adam Park 5* sau similar Marrakech.
2 Ianuarie 2027 | Marrakech–Ouarzazate
Mic dejun. In drumul spre Ouarzazate, strabatem Pasul Tichka, un peisaj impresionant din inima Muntilor Atlas. Aflat la peste 2.000 m altitudine, Pasul Tichka reprezinta o bariera naturala intre vaile fertile din Marrakech si solul arid din Ouarzazate. Ne indreptam catre Ait Ben Haddou, un sat fortificat (ksar) cu cladiri construite din pamant, unde au fost filmate scene din filme celebre, precum Lawrence al Arabiei si Gladiatorul. Ajungem in Ouarzazate, desemnat Oras Creativ de UNESCO datorita importantei sale in industria cinematografica si a contributiei in dezvoltarea economiei locale. Ouarzazate reprezinta principalul punct de plecare in dezvoltarea turismului in desert. Ajungem la hotel pentru check-in si apoi, luam cina. Cazare la Hotel Karam Palace 4* sau similar in Ouarzazate.
3 Ianuarie 2027 | Desertul Sahara: Ouarzazate–Erfoud–Merzouga
Mic dejun. Astazi vom pleca in Marea Aventura in Desertul Sahara. Drumul ne duce la Erfoud, “poarta de intrare” in Desertul Sahara, unde vom lasa autocarul pentru a ne imbarca in autovehicule 4x4 care ne vor duce pana in Merzouga. Legenda spune ca atunci cand o familie bogata a refuzat sa fie ospitaliera cu o femeie amarata si fiul sau, Dumnezeu s-a maniat si i-a ingropat sub dune de nisip, dand nastere oraselor gemene Hassi Labied si Merzouga, care pentru cei mai multi calatori reprezinta promisiunea marocana pentru o destinatie desertica de vis. Tot astazi vom avea parte de o experienta inedita: Apus de Soare in Desert si plimbare cu camilele prin desertul Sahara. Servirea cinei la riad. Cazare traditionala in Riad Palmeras y Dunas 4* sau similar Merzouga.
4 Ianuarie 2027 | Merzouga–Erfoud–Ifrane–Fes
Mic dejun. Ne indreptam catre Fes traversand Muntii Atlas printr-o regiune care a fost comparata cu Marele Canion din SUA. Va invitam la un pranz optional cu preparate din peste, la un restaurant local. Ne oprim la Ifrane, o statiune supranumita Mica Elvetie, situata la o altitudine de 1.650 m. Amenajata in timpul protectoratului francez, arhitectura sa aminteste de statiunile montane din Europa. Aerul curat, lacurile, cascadele, padurile de cedru si posibilitatea practicarii sporturilor de iarna, atrag din ce in ce mai multi turisti. Sosim la Fes si are loc transferul la hotel pentru check-in. Cina este servita la hotel. Cazare la Hotel Accros 4* sau similar in Fes.
5 Ianuarie 2027 | Fes
Mic dejun. Pornim intr-un tur de oras Fes, cel mai vechi dintre cele patru orase imperiale din Maroc. Fondat in Sec al IX-lea, s-a dezvoltat cu precadere intre Sec al XIII-XIV-lea, cand a inlocuit Marrakech drept capitala a imperiului. Monumentele din medina, palatele, moscheile si fantanile dateaza din acele vremuri. Medina, este cea mai veche parte a asezarilor arabe, caracterizata de un labirint de strazi inguste. In Fes, este alcatuita din Fes-el-Bali, orasul original care a fost foarte bine conservat si din Fes Jedid, orasul fondat in Sec al XIII-lea. Vizitam medina cu souk-urile in care artizanii isi vand produsele traditionale: condimente, accesorii din piele sau din materiale textile si decoratiuni din cupru. Este locul ideal pentru achizitionarea suvenirurilor unice. Admiram Piata Nejjarine si Palatul Regal, cu sapte usi masive incrustate cu aur si cu argint, incadrate de placi ceramice viu colorate si de ornamente din lemn de cedru. Palatul este o resedinta oficiala a regelui si gazduieste numeroase ceremonii, iar accesul publicului in interior nu este permis. Ne intoarcem la hotel, unde este servita cina. Cazare la Hotel Accros 4* sau similar in Fes.
6 Ianuarie 2027 | Fes–Volubilis–Meknes–Rabat–Casablanca
Mic dejun. Excursia continua catre Meknes, unul dintre cele patru orase imperiale din Maroc, fondat in Sec al XI-lea de Almoravizi. Sultanul Moulay Ismail a fost cel care a transformat Meknes intr-un oras impresionant, inconjurat de ziduri inalte si de porti monumentale. Printre principalele atractii se numara impunatoarea poarta de intrare in oras, Bab el-Mansour, strajuita de doua coloane din marmura, Piata El Hedim, Mausoleul lui Moulay si Palatul Dar el Kebira. In nordul orasului Meknes se afla cel mai mare sit arheologic roman din Maroc–Volubilis. Acesta a fost centrul administrativ al provinciei romane Mauretania Tingitana. Plecam spre Rabat, capitala Regatului, unde se afla sediul guvernului. Aici, avem parte de un tur panoramic. Aflat pe malul Oceanului Atlantic, Rabat are plaje minunate ce se intind pana in Casablanca. Este o capitala cu numeroase spatii verzi si cu o infrastructura moderna. Partea noua a orasului, construita in timpul protectoratului francez, a reprezentat unul dintre cele mai ambitioase proiecte urbane din Africa, in Sec al XX-lea. Admiram Palatul Regal, resedinta oficiala a regelui si Turnul Hassan, considerat simbolul capitalei. Construit in Sec al XII-lea, minaretul de 44 m inaltime urma sa fie cel mai inalt din lume, insa nu a fost terminat. In fata turnului, se afla Mausoleul Regelui Mohammed al V-lea, cel care a contribuit semnificativ la independenta Marocului. Ajungem la hotelul din Casablanca, pentru check-in si cina. Cazare la Hotel Kenzi Basma 4* sau similar in Casablanca.
7 Ianuarie 2027 | Casablanca
Mic dejun. Dimineata, exploram Casablanca intr-un tur cu ghidul local. Cel mai mare oras din Maroc, aflat pe coasta Atlanticului, este si centrul economic al Regatului. Desi este un oras modern, adaposteste una dintre ultimele medine construite in Maroc. Vizitam zona rezidentiala Anfa, cu cladiri moderne si luxoase, Piata Mohammed al V-lea flancata de Marele Teatru din Casablanca si de Palatul Justitiei, Turnul Ceasului din Piata Natiunile Unite si Marea Moschee Hassan al II–lea, considerata simbolul orasului. Moscheea a fost construita la sfarsitul Sec al XX-lea, are un minaret inalt de 210 m si este una dintre cele mai mari moschei din lume (costul estimativ al biletului de intrare este de 14 € si se achita local). Ne plimbam apoi, de-a lungul Cornisei si ajungem in cartierul Habous, cu numeroase souk-uri. Dupa-amiaza, retur la hotel. Beneficiem de late-check out pana la ora 20:00. Cina este servita la hotel. In jurul orei 23:00 are loc transferul la aeroport pentru imbarcare pe zborul Companiei Lufthansa LH1331 catre Frankfurt, care decoleaza la ora 02:30 a doua zi.
8 Ianuarie 2027 | Casablanca–Bucuresti
Aterizare la Frankfurt la ora 06:00. Dupa escala, ne imbarcam pe zborul LH4098 cu destinatia Bucuresti, care decoleaza la ora 10:45 si aterizeaza pe Aeroportul International Henri Coanda Otopeni la ora 14:05.
Tarife informative valabile pentru minim 20 participanti:
⇒ Excursie la Essaouira:
55 €/persoana. Include: transport autocar local, ghid local, tur de oras Essaouira, insotitor roman de grup.
⇒ Cina traditionala marocana cu dans si program artistic:
55 €/persoana.
NOTA: Tarifele excursiilor optionale sunt valabile la data publicarii programului. Acestea pot suferi modificari. Tarifele finale vor fi comunicate inainte de plecare. Zilele de desfasurarea ale excursiilor optionale sunt informative; vor fi reconfirmate de insotitorul de grup la destinatie.
Procesul de rezervare pana la plecare decurge in general astfel:
» Rezervati online excursia, finalizati rezervarea.
« Veti primi pe mail o confirmare, un contract, o factura.
« Verificati mailul si in spam/junk. Daca a ajuns acolo, click dreapta, not spam.
» Daca ati ales plata in transe, respectati termenele acestora.
« Daca intervin modificari/anulari, va anuntam. Daca nu va informam, totul este in regula cu plecarea.
« Cu 2-3 zile inainte de plecare va trimitem informarea finala de plecare (intalnire, ghid, telefoane, transferuri, etc).
« In general comunicam pe mail adresa rezervari@interra.ro si/sau la telefonul de pe home site.
« Daca, uneori, raspundem mai greu la mailuri sau telefoane, inseamna ca este aglomerat in agentie.
Puteti achita excursia integral la rezervare, sau in transe:
• 30% din pret la max trei zile de la momentul rezervarii
• 20% din pret cu pana la 61 de zile inainte de plecare
• 50% din pret cu pana la 31 de zile inainte de plecare
Modalitati de plata:
• se poate achita in EURO sau in RON (la curs BNR+2% din ziua platii).
• se poate achita prin card online, transfer bancar, numerar in agentie.
Conditii generale de renuntare-anulare a rezervarii de catre turisti:
• penalizare 10% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai mult de 60 de zile pana la plecare
• penalizare 50% din pretul excursiei daca anularea se face intre 60-31 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai putin de 31 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei pentru neprezentare la plecare (no-show)
Aveți evaluări de făcut pentru locurile pe care le-ați vizitat?
Evaluează excursiile recenteÎmpărtășește experiența ta cu Interra!
Ți-ar plăcea și...
Abonează-te la Newsletter
Fii mereu la curent cu cele mai avantajoase oferte de vacanță!
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare. Prin utilizarea site-ului nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor conform politicilor noastre.




























