Interra
Informatii Generale Date plecare, Preturi Programul Excursiei Descriere Hotel Excursii Optionale Descriere Destinatie Alte Informatii Impresii Rezervare
Harta Traseu - Craciun Laponia-Levi Craciun la Mos Craciun

Click pe harta traseului

Informatii Generale

Va multumim pentru rezervari, toate locurile s-au epuizat.

De 14 ani cu Interra la Mos Craciun !

In urma cu 14 ani am scris istorie...pentru prima data in Europa de Est, un avion plin cu copii de toate varstele din Romania a aterizat la Cercul Polar, in Laponia la Rovaniemi ! De 14 ani, cu cea mai vasta experienta in domeniu, oferim un program turistic de vis, atent gandit in cele mai mici detalii, de la orarul de zbor adecvat pentru copii si pana la activitatile incluse in programul de zi de zi.

Destinatia: Levi-Laponia-Finlanda.

Perioada: 23 - 27 Decembrie.

Program: Deosebit ! Pentru copii si adulti

Zbor: Zboruri charter operate de Compania TAROM cu cea mai noua aeronava Boeing 737-800.

Plecare din: Bucuresti Otopeni
Transferuri gratuite Interra din orasele:

Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
Iasi, Tg Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni

Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti

Sibiu, Rm Valcea, Pitesti

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Servicii incluse in preturi (pentru preturi click pe buton date plecare, preturi):

• Ghid roman insotitor pe toata durata excursiei cu experienta in Laponia
• Zboruri directe Bucuresti => Rovaniemi => Bucuresti, Charter Compania TAROM
• 1 mic dejun si 1 masa principala calda in timpul zborurilor cu bauturi incluse

Cazare 4 nopti cu mic dejun bufet finlandez la Hotel Sokos Levi 4*
• 4 cine tip bufet la restaurantul hotelului din care 2 festive (24 si 25 Decembrie)
2 pranzuri in timpul activitatilor zilnice, astfel:
* 24 Decembrie – Pranz bufet in ajunul Craciunului la Lainio Snow Village
* 27 Decembrie – Pranz la restaurant in “Satul lui Mos Craciun”  
• Sauna zilnic pentru Domni si pentru Doamne
3 Excursii si activitati zilnic, astfel:
* 24 Decembrie – Excursie la Lainio SnowVillage-Orasul de gheata cu impodobirea pomului de Craciun, sanius, minisnowmobile pentru copii, etc
* 27 Decembrie – Excursie la Santa Claus Village si intalnire cu Mos Craciun (rezervare inclusa)
* 27 Decembrie – Excursie la parcul tematic Santa Park cu participare la cursurile scolii de Elfi
• Pasaport "special" pentru copii
• Diploma de traversare a Cercului Polar la Santa Claus Village
• Certificat Santa's Little Helper pentru fiecare copil la Lainio Snow Village
Scrisoare personalizata pentru fiecare copil din partea lui Mos Craciun

• Hainele termale pe toata durata sederii: sosete de lana, bocanci speciali, fular, combinezon special pentru safari, cagula, manusi, caciula de lana, casca de protectie
• Transport cu autocar local pentru toate activitatile din program
• Transferuri Aeroport Rovaniemi – Levi – Aeroport Rovaniemi

Nu sunt incluse in preturi:
• Taxe Charter (taxe aeroport, catering, degivrare), 128 €/persoana (pot suferi modificari)
• Asigurarea medicala de calatorie, asigurarea storno

Orarul de zbor al charterului special la Mos Craciun (informativ, poate suferi modificari):

Data Plecare Ora Sosire Ora
23.12 Otopeni 10:00 Rovaniemi 13:40
27.12 Rovaniemi 17:00 Otopeni 20:40


Date plecare, Preturi

Preturi pachet turistic 23-27 Decembrie:

Hotel Sokos Levi 4*

1. Pachet “Standard”  Camere twin standard (ocupare 2 persoane / 2 adulti +1 copil/adult):

1.199 €   Copil 2–15,99 ani, pat suplimentar in camera cu 2 adulti (max.1 pat supl/camera)
1.499 €   Copil 2–15,99 ani, cand sunt 2 copii in camera twin, sau 1 copil cu 1 adult in twin
1.649 €   Adult in camera dubla twin
1.449 €   Al 3-lea adult in camera dubla twin pat suplimentar

2. Pachet “Premium"  Suita cu sauna proprie, living si dormitor (ocupare 2 persoane / 2 adulti+2 copii):

1.199 € 
 Copil 2-15,99 ani, pat suplimentar cu 2 adulti (max 2 paturi supl/suita)
1.899 €   Adult in suita
1.449 €   Al 3-lea adult in suita pat suplimentar

Programul Excursiei

In urma cu 14 ani am scris istorie...pentru prima data in Europa de Est, un avion plin cu copii de toate varstele din Romania a aterizat la Cercul Polar, in Laponia...la Rovaniemi ! De 14 ani, cu cea mai vasta experienta in domeniu, oferim un program turistic de vis, atent gandit in cele mai mici detalii, de la orarul de zbor adecvat pentru copii si pana la activitatile incluse in programul de zi de zi.

Levi – Laponia, situata la Cercul Polar, este una dintre cele mai elegante statiuni de ski din Finlanda, renumita pentru facilitatile sale de inalta calitate, atmosfera internationala si ospitalitatea autentic Lapona. Este cea mai mare statiune de ski din Finlanda cu 43 de partii, fiind votata multi ani la rand “Cea mai buna statiune de ski”. Incepand din 2004 aici se organizeaza prima etapa de slalom din Cupa Mondiala la Ski Alpin. Este o statiune vibranta si foarte animata, cu numeroase baruri si restaurante, magazine, centre spa, cu numeroase activitati pentru copii, toate situate la mica distanta de mers pe jos de majoritatea hotelurilor. Situata la Cecul Polar, este locul ideal de unde te poti bucura de salbaticia Laponiei si de peisaje neatinse. Aici, in Levi, se gaseste expozitia Samiland pe care va invitam sa o vizitati pentru a descoperi cat mai multe despre cultura Lapona, iar la mica distanta de statiune se afla Orasul de Gheata–Lainio Snow VIllage, cea mai mare structura de gheata de acest gen din Europa, a carui vizitare este inclusa in pachetul de Craciun.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sambata 23 Decembrie | Ziua sosirii in Levi-Laponia, acasa la Mos Craciun

Mese Incluse: Mic dejun in avion, cina la hotel.

Intalnire la Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 08:00 cu trimisii speciali ai lui Mos Craciun, pentru imbarcare pe zborul Charter RO6341 “Special de Craciun” organizat de Interra Travel si operat de Compania TAROM cu cea mai noua aeronava Boeing 737-800 Next Generation dotata cu Sky Interior achizitionata in Iunie 2017. Ne va face o deosebita placere sa va intampinam la imbarcarea in aeronava TAROM care va decola in cursul diminetii spre indepartatele tinuturi de la Cercul Polar. Orar de zbor informativ (poate suferi modificari): decolare la ora 10:00 din Bucuresti si aterizare in Rovaniemi la ora 13:40. Mic dejun cald la bordul aeronavei (bauturi incluse, meniu adecvat pentru copii). Sosire pe aeroportul din Rovaniemi. Vom fi asteptati de trimisii lui Mos Craciun pentru transfer in statiunea Levi. Odata sositi in celebra statiune din Finlanda, vom prelua hainele termale, care ne vor incalzi in tinutul "gradelor minus". Transfer la Hotel Sokos Levi 4*. Formalitati de cazare si timp liber pentru odihna. Toti copiii vor primi un "Pasaport special" pe care trebuie sa colecteze stampile din locurile vizitate de-a lungul excursiei. Cina de bun venit la restaurantul hotelului. Cazare Hotel Sokos Levi 4*.

Duminica 24 Decembrie | Ajunul Craciunului

Mese Incluse: Mic dejun, pranz, Cina Festiva de Craciun.

Servirea micului dejun bufet finlandez.

Excursie la Lainio Snow Village–Orasul de Gheata  

Activitati incluse: impodobirea bradului de Craciun, sanius, minisnowmobile pentru copii.

Durata: 5h00’

Ajunul Craciunului este insa singura zi din an cand Mosul nu-si odihneste oasele trecute de vreme. Este ocupat acum cu pregatirea cadourilor pentru copiii din intreaga lume. Nu a uitat insa ca azi copiii din Romania au inchiriat un avion special si au venit pana aproape de capatul lumii, asa ca a lasat pentru fiecare dintre copii un mesaj personal. Trebuie doar sa-l gasiti !

Astazi, ghidul nostru “elf-ul de serviciu” ne va insoti intr-o excursie deosebita catre taramul magic din Lainio Snow Village–Orasul de Gheata. Orasul "Lainio” este o lume magica de gheata si zapada, ce se construieste in fiecare an dat fiind ca se topeste odata cu venirea primaverii. In fiecare an, aproximativ 20 de milioane de kilograme de zapada si 350.000 de kilograme de gheata naturala cristalina sunt folosite pentru a construi spectaculosul oras de gheata care-si schimba forma, dimensiunea si designul de la an la an pentru a impresiona vizitatorii din toate colturile lumii. Intins pe o suprafata de aproximativ 20.000 mp, taramul magic este un complex format din: Hotelul de Gheata (Snow hotel), Restaurantul si Barul de Gheata, Biserica de Gheata si o vasta retea de galerii cu o opere de arta sculptate in gheata. O multitudine de activitati va asteapa in Tara minunilor din gheata ! Veti putea da o mana de ajutor elfilor sa gaseasca cel mai frumos brad de Craciun pentru a-l impodobi impreuna, in timp ce veti face impreuna prajiturele de turta dulce. Fiecare copil va primi o scrisoare personala din partea lui Mos Craciun in care acesta ii incurajeaza sa hraneasca pasarile si animalele padurii, iar daca il vor asculta pe Mosul, acesta promite ca ii va vizita in cursul serii. Nu uitati sa incercati cea mai indragita activitate a Elfilor–saniusul pe partiile de gheata ! O alta activitate indragita sunt mini-snowmobilele special fabricate pentru a fi folosite de catre copii in conditii de deplina siguranta. Servirea pranzului bufet, o binemeritata pauza dupa atatea activitati. Inainte de plecare, fiecare copil va primi cate un certificat special care atesta ca a indeplinit toate sarcinile pentru a fi un adevarat Ajutor la Mosului–Santa’s little Helper ! Imbarcare in autocar si intoarcere la hotel. Program de sauna la hotel.

Cina, Seara Magica de Craciun si intalnirea cu Mos Craciun: In aceasta seara speciala de Craciun, hotelul pregateste o cina traditionala finlandeza de Craciun, un bufet urias cu multe feluri de mancare. Dupa cina, Surpriza serii ! Adevaratul Mos Craciun in persoana va face o vizita in holul hotelului !

Cazare Hotel Sokos Levi 4*.

Luni 25 Decembrie | Ziua de Craciun

Mese Incluse: Mic dejun si cina la hotel.

Servirea micului dejun la hotel tip bufet finlandez. Timp liber la dispozitie in minunata statiune Levi, program de ski si/sau sanius pentru doritori, sau posibilitatea de a participa la excursiile optionale disponibile in aceasta zi, atat in programul de dimineata cat si in cel de dupa-amiaza.

Excursii optionale pentru 25 Decembrie:

Husky Safari (Durata 2.5 ore, 09:30–12:00). Tarif: 116 €/adult, 87 €/copil 4-14,99 ani

O ocazie unica  sa va indragostiti de acesti prieteni dragi si sa aprofundati tainele conducerii saniei trase de Husky ! Dupa un scurt transfer vom ajunge la ferma unde vom fi intampinati de prietenosii caini husky si vom lua parte la un instructaj care ne va ajuta sa conducem personal sania trasa de cainii Husky. Vom porni apoi in safari cu husky prin salbaticia Laponiei. Va veti putea bucura de o jumatate de ora de husky safari, timp in care se parcurg cativa kilometri buni. Ne intoarcem la ferma unde veti “sorbi” cateva bauturi calde la foc de tabara, timp in care vom depana povesti cu si despre Husky. Intoarcere la hotel.

Safari pe snowmobil in padure (Durata 2 ore, 15:00-17:00). Tarif: 99 €/adult, 75 €/copil 4-14,99 ani

O incursiune in natura este oricand bine venita ! In timpul acestui safari veti “alerga” cu snowmobilul prin padurea acoperita de zapada, descoperind salbaticia si frumusetea Laponiei, traversand lacuri inghetate. Din varful colinei veti admira minunata priveliste a tinuturilor Lapone. Veti face apoi o scurta pauza pentru a servi bauturi calde, iar apoi ne continuam calatoria cu snowmobilul. Intoarcere la clubul de safari cu snowmobilul.  

Program de sauna la hotel.

Seara, se serveste o Cina de Craciun cu specific international (stil bufet) la restaurantul hotelului. Cazare Hotel Sokos Levi 4*.

Marti 26 Decembrie | A 2-a zi de Craciun

Mese Incluse: Mic dejun si cina.

Servirea micului dejun la hotel tip bufet finlandez. Timp liber la dispozitie in minunata statiune Levi, program de ski si/sau sanius pentru doritori, sau posibilitatea de a participa la excursiile optionale disponibile in aceasta zi, atat in programul de dimineata cat si in cel de dupa-amiaza.

Excursii optionale pentru 26 Decembrie:

Safari cu Reni (Durata 2.5 ore, 11:30–14:00). Tarif: 115 €/adult, 86 €/copil 4-14,99 ani

O adevarata experienta traditionala in Laponia este excursia la ferma de reni ! Dupa un scurt transfer vom ajunge la o ferma traditionala unde vom fi intampinati intr-o atmosfera placuta de localnici in costume traditionale lapone. Cresterea renilor este esentiala in Laponia, acestia sunt atent pregatiti de fermieri pentru a trage la sanie, chiar daca este un proces dificil renii fiind animale semi-salbatice. Vom avea parte de o memorabila plimbare cu sania trasa de reni, un mijloc traditional de plimbare prin padurea acoperita de zapada. O experienta unica, o plimbare cu renii de aproximativ 1 km prin salbaticia Laponiei. Vom face apoi o pauza pentru a savura o ceasca de cafea in jurul focului de tabara, prilej de a afla mai multe despre viata pastorilor de reni. Intoarcere la hotel.    

Aventura in cautarea Aurorei Boreale (Durata 3 ore, 20:00–23:00). Tarif: 134 €/adult, 100 €/copil 4-14,99 ani

Vom experimenta noaptea arctica intr-o aventura cu snowmobilul in mijlocul pustietatii trecand peste lacuri inghetate si traversand padurea acoperita cu zapada. Ne vom indrepta catre cel mai bun loc de a admira bolta stelara a nordului, dar fiti cu rabdare, Aurorei Boreale ii place sa se joace de-a v-ati ascunselea. Niciodata nu se stie daca sau unde va aparea ! Vom face un foc de tabara in mijlocul naturii si vom frige carnati la caldura focului de tabara. Aceasta evadare relaxanta in natura ne va satisface toate simturile. Intoarcere la clubul de safari cu snowmobilul.

Miercuri 27 Decembrie | Santa Park si Santa Claus Village

Mese incluse: Mic dejun, pranz si cina-in avion.

Excursii incluse:

Parcul tematic Santa Park cu participare la cursurile Scolii de Elfi

Satul lui Mos Craciun, rezervare inclusa pentru interevedere personala cu Mos Craciun

Servirea micului dejun bufet finlandez. Imbarcare in autocar si transfer catre Rovaniemi.

Excursie la Satul lui Mos Craciun "Santa Claus Village" si celebrul Parc al lui Mos Craciun "Santa Park" cu pranz inclus ! 

Santa Park (alte detalii): Dimineata vom vizita celebrul parc tematic al lui Mos Craciun “Santa Park”-o pestera uriasa, sapata adanc intr-o stanca, la 132 m adancime. Aici va asteapta ajutoarele Mosului, care abia asteapta sa va initieze la cursurile Scolii de Elfi, Craciunita, Spiridusii si multe alte surprize... Mergand de-a lungul unui tunel feeric luminat cu lumanari si ascultand minunata muzica traditionala de Craciun, veti ajunge in inima pesterii, unde pentru cei mari, 2 restaurante uriase ii asteapta in fata unei scene pe care se desfasoara “Serbarea de Craciun a Scolii de Elfi”. De aici, copiii vor explora toate secretele pesterii lui Mos Craciun. Vor face o vizita la “Brutaria Craciunitei–sotia Mosului” de unde isi pot cumpara faimoasele prajiturele. Infierbantati de la cuptorul din bucatarie, ne vom indrepta apoi catre... "Barul de gheata” unde mesele, scaunele si inclusiv paharele sunt din... gheata. Va asteapta apoi multe alte surprize: zona de activitati Angry Birds, Scoala de Caligrafie, Traversarea Cercului Polar Subteran, Sania magica a lui Mos Craciun. Veti fi invitati apoi in atelierele de creatie, unde impreuna cu ei veti face cateva jucarii. Copiii vor participa la “Cursurile Scolii de Elfi”punctul culminant al vizitei din Santa Park. Inainte de plecare, nu uitati sa expediati o scrisorica catre cei dragi de la “Oficiul Postal al lui Mos Craciun”, sa faceti cateva cumparaturi in “Magazinele de suveniruri” si sa admirati statuetele din “Galeria de Gheata”

Continuam cu “Satul lui Mos Craciun–Santa Claus Village” (alte detalii) situat la Cercul  Polar, unde vom servi Pranzul la un restaurant traditional, situat chiar in Santa Claus Village. Aici veti avea posibilitatea sa faceti cumparaturi, sa va procurati suveniruri, sa expediati carti postale de la “Oficiul Postal al lui Mos Craciun”. Fiecare scrisorica trimisa catre cei dragi va avea aplicat un timbru special cu insemnele lui Mos Craciun. Punctul culminant este vizitarea biroului lui Mos Craciun, prilej de a va intalni personal si a sta de vorba cu « Adevaratul Mos Craciun » dar si de a va face o fotografie cu intreaga dvs. familie (Nota: este inclusa rezervarea speciala la ora fixa !)

Transfer la aeroportul din Rovaniemi pentru imbarcare pe zborul charter operat de Compania TAROM RO6342 cu destinatia Bucuresti. Decolare aproximativ la ora 17:00. Servirea unei mese la bordul aeronavei (bauturi incluse). Aterizare la Bucuresti pe aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 20:40. Sfarsitul pachetului de servicii.

Descriere Hotel

Sokos Hotel Levi 4*

Hotelul este situat central in statiunea de ski Levi, la doar 200 metri distanta de partiile de ski. Interiorul hotelului reflecta din plin spiritul si traditiile Laponiei. Este un complex format din 3 cladiri in care sunt dispuse camerele hotelului, decorate astfel incat sa reflecte diferite anotimpuri. Va veti simti ca acasa in stralucirea luminii de vara Lapone, in lumina rosie creata de toamna arctica sau in nuantele de iarna. Flora si fauna din Laponia sunt de asemenea prezente in decorul camerei, fie in picturi, fie in perdele. Sauna este disponibila in fiecare zi si cu siguranta te va incalzi dupa o zi la schi sau dupa activitatile specifice in natura. De asemenea, o baie in jacuzzi va poate relaxa trupul si sufletul. Alte detalii

Hotel Sokos Levi

Alte Informatii

Echipamentul special pentru activitatile care au loc in aer liber  
Pe sub echipamentul de safari va recomandam sa purtati urmatoarele:
• Lenjerie din bumbac sau orice alt material calduros
• Sosete de bumbac
• Pantaloni de lana, masura fixa
• Camasa de bumbac


Echipamentul de Safari asigurat de Interra:
1. Sosete de lana
2. Bocanci speciali (recomandam o masura mai mare cu 1 numar)
3. Fular
4. Combinezon special pentru safari
5. Cagula
6. Manusi
7. Caciula de lana
8. Casca de Protectie

Alte informatii generale
Furnizorul de servicii local are dreptul de a schimba tarifele in urma unor cresteri neasteptat de mari a costurilor cu combustibilul, taxele, etc. si care nu pot fi anticipate si controlate de catre acesta. Acolo unde este cazata o a 3-a persoana in camera dubla, de obicei se instaleaza un pat suplimentar in camera. Transferurile aeroport / hotel / aeroport se realizeaza cu ghid de Limba Engleza si sunt incluse in pretul pachetului de servicii. Echipamentul pentru excursiile si programele care au loc in aer liber (haine speciale, bocanci, sosete de lana, casca, manusi cu un deget si fulare) sunt incluse pentru turisti in timpul sederii in Rovaniemi. Aceleasi legi care se aplica soferilor pentru conducerea autovehiculelor sub influenta bauturilor alcoolice se vor aplica si in cazul snowmobilelor. Snowmobilele au asigurare de raspundere civila obligatorie conform  legilor locale, dar se recomanda  incheierea unei asigurari personale. In caz de avariere majora a snowmobilului, suma maxima care poate fi platita de catre sofer este de max. 980 Euro/persona in caz de avariere majora. Pana in prezent nu s-au inregistrat astfel de cazuri. Toate celelalte servicii nespecificate la rubrica “Servicii incluse” (ex. Minibar, PayTv, etc) se vor plati individual de catre turisti la hotel. La mese apa este inclusa in prêt, dar toate celelalte bauturi se vor plati separat.
Conditii de rezervare
In momentul rezervarii se achita un avans de minim 50% din contravaloarea pachetului de servicii turistice, restul urmand a fi achitat pana cel tarziu la data de 30 Noiembrie. Locurile in avion vor fi pre-alocate in ordinea inscrierii, astfel incat sa se asigure copiilor locuri langa parinti si infantilor locurile speciale, conform normelor de transport aerian. Pentru situatii in care 1 adult calatoreste impreuna cu 2 copii, primului copil i se aplica tariful de copil in dubla impreuna cu 1 adult, iar pentru cel de-al 2-lea copil se aplica tariful de extra bed.
Atentie ! Conditii speciale de anulare a rezervarilor:
Pentru anulari cu mai mult de 113 zile inainte de data plecarii: penalizare 10% din valoarea pachetului
Pentru anulari in intervalul 112 – 62 zile inainte de data plecarii: penalizare 60% din valoarea pachetului
Pentru anulari cu mai putin de 62 zile inainte de data plecarii: penalizare 100% din valoarea pachetului
Pentru neprezentare la plecare la aeroport (No Show): penalizare 100% din valoarea pachetului
Foarte important !  Documente necesare pentru Minori !
Pentru minorii care calatoresc insotiti de un singur parinte, este necesar acordul celuilalt parinte  exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat. Daca celalalt parinte a decedat, este necesara o copie dupa actul de deces. Pentru minorii care au un singur parinte declarat in certificatul de nastere, este necesara o copie a acestui certificat. Pentru minorii care calatoresc insotiti de un singur parinte si acesta este divortat, este necesara hotararea judecatoreasca definitiva prin care i-a(u) fost incredintat(ti) minorul(ii) si copie dupa actul de divort. Daca hotararea judecatoreasca nu este definitiva, este necesar acordul celuilalt parinte  exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat. Pentru minorii care calatoresc fara parinti si au fost incredintati unei terte persoane, este necesar acordul ambilor parinti exprimat printr-o declaratie autentificata la notariat precum si cazier juridic pentru persoana care ii insoteste. Atentie ! Daca nu va incadrati in niciuna dintre prevederile de mai sus, va rugam sa consultati site-ul politiei de frontiera:
www.politiadefrontiera.ro
  si sa va asigurati ca intruniti conditiile prevazute de articolul 2 alin. 2 din Legea nr. 248/2005 cu modificarile ulterioare, apeland politia de frontiera la nr. 021.9590

Documente de calatorie

Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, cartea de identitate sau pasaportul, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta. Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic Eurpoean, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions. Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru(30 zile), Serbia (90zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia). Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions. Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporare, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism. In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate. Copiii care nu au carte de identitate, vor trebui inscrisi pe pasaportul unuia dintre parinti. In acest caz, parintii care au copiii trecuti in pasaportul lor, vor calatori obligatoriu cu Pasaportul. Agentia organizatoare (Tour Operatorul) nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul turistului pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca turistului nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, turistului nu i se mai restituie contravalorea excursiei.

Cazare si programul excursiei

Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania. Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc. Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor. Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.

Informatii utile referitoare la transferul gratuit din tara

Atentie ! Transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic. Ulterior aceasta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile. Transferul din provincie la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit de INTERRA TRAVEL cu titlu GRATUIT. Prin urmare acesta nu poate face subiectul unor eventuale despagubiri. Daca pasagerul renunta la transfer, nu se pot face restituri intrucat acesta este GRATUIT. De asemenea, daca pasagerul renunta la transferul de DUS, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doara daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport. Prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata. Pasagerii care beneficiaza de TRANSFER GRATUIT au obligatia de a comunica agentiei revanzatoare sau tour operatorului un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Touroperatorul nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor care au drept consecinta pierderea avionului. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de pasager. Transferurile gratuite sunt asigurate de Tour Operator cu mijloace auto din flota proprie ( autoturisme pentru 1-4 pasageri, microbuze de 6, 8 respectiv 15 locuri, midiautocar de 26 de locuri) si/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri. In situatia in care Touroperatorul recurge la companiile de transport care efectueaza transport regulat de persoane pe rutele de transfer, contravaloarea biletului de transport este asigurata integral de catre Touroperator iar pasagerii vor fi anuntati in mod corespunzator. Daca Touroperatorul are de asigurat in aceeasi zi transferuri gratuite pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru 2 sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau nu. Touroperatorul nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului. Turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta

Informatii utile referitoare la zborul cu avionul

Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia organizatoare va informa pasagerii directi respectiv agentiile revanzatoare asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute. Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Pentru destinatiile europene, de regula, limita de bagaje de cala este de 20 kilograme si 06 kilograme pentru bagajul de mana, dimensiuni: 55cm x 40cm x 20cm. Depasirile de limita de KG se achita separat pe aeroport. Mai multe informatii gasiti pe site-ul companiei aeriene sau in agentia de turism. Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni). Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza.  Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal.

Descriere Destinatie

Nu-i asa ca ti-ai dorit macar odata sa stai de vorba cu Mos Craciun ?

Sa-i spui ce iti doresti si el sa strecoare cadoul tau in sacul plin de daruri...
Sa nu crezi ca este prea tarziu sau ca Mos Craciun...nu exista. Iti spunem noi: Mos Craciun exista. Si mai mult de-atat: are o adresa, o casa, un birou. Nu trebuie sa ne crezi pe cuvant. Tocmai de asta nu o sa-ti cerem sa-i scrii o srisoare ca sa o „expediem" noi si nici nu o sa te punem sa inveti poezii, ca sa i le spui Mosului cand te viziteaza. Asta daca ai fost cuminte. Iti dam adresa, ca sa ne crezi: Joulumaantie 1, 96930, Cercul Arctic, Finlanda. Dar nu o sa te lasam sa gasesti singur drumul pana in Laponia. Noi mergem la Mos Craciun de 14 ani. Anul acesta te luam si pe tine.

Ce stii despre Mos Craciun ?
Stiai ca Mosul traieste intr-o casuta pe Korvatunturi - Muntele-Ureche - de unde poate sa auda toate dorintele copiilor ? In casuta sa, are o sufragerie spatioasa, o biblioteca mare si, desigur, bucataria unde doamna Craciun prepara retete delicioase. E de la sine inteles ca in casa se afla atelierul unde se fabrica darurile si magazinul de cadouri. Iar Muntele-Ureche are nenumarate cotloane in care se ascund elfii si paduri dese, asa cum le place renilor. Ce-ai zice daca ai ajunge atat de aproape de eternul ambasador al Craciunului, incat ai manca la masa lui ? Si daca ai conduce sania trasa de reni, pentru ca apoi sa primesti un permis international de conducere a „Saniei trase de reni" ? Si daca tot ai ajuns pana la Cercul Polar, este obligatoriu sa participi la „Ceremonia de traversare a Cercului Polar". Gandeste-te putin si la cei mici. Ei sunt incurajati sa hraneasca pasarile si animalele de langa coliba Mosului, cu promisiunea ca acesta ii va vizita cateva ore mai tarziu.

Satul lui Mos Craciun
A sosit momentul sa-i faci o vizita Mosului si la birou. Inainte sa intri in birou, poate vrei sa treci pe la oficiul postal ca sa le trimiti scrisori celor dragi. Si nu orice fel de scrisori: ci unele care au poza Mosului imprimata, timbre si stampila de la Cercul Polar. Ajuns in birou, trebuie neaparat sa te inscrii in audienta, ca sa stai de vorba cu batranul care aduce bucuria si sa faceti o poza impreuna. Aici vin mii de oameni din lumea intreaga sa-l intalneasca pe Mos. Aici este locul in care visul se transforma in realitate. Nu departe de birou, se afla Parcul lui Mos Craciun, o lume fantastica, construita intr-o stanca, la 132 m adancime. Copiii si adultii jucausi vor fi incantati sa primeasca Certificatul Scolii de Elfi dupa ce i-au urmat cursurile, sa faca o plimbare cu sania, in timpul careia vor vedea personaje si animale din Laponia sau sa se lase atrasi in Galeria de Gheata de catre Printesa Ghetii, care le spune povesti despre mitologia si istoria Laponiei. Si distractia continua, dar nu am vrea sa dezvaluim chiar toate surprizele.

Acum stii. Mos Craciun exista. Locuieste in Laponia si te asteapta. Noi ne pregatim sa ii facem o vizita. Hai cu noi ! Si daca te gandesti sa ii duci si tu Mosului un cadou, iata cateva dorinte de pe lista lui: zambete de la toata lumea, zambete pentru toata lumea, sosete moi de lana, ciocolata si, din nou, zambete.

Inca ceva: stiai ca lungimea barbii lui Mos Craciun este cat un elf tanar si-o jumatate ?

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Excursii Optionale

Excursiile optionale sunt cu plecari garantate, nu este necesar un numar minim de participanti. Copiii sub 14 ani vor avea loc intr-o sanie separata, trasa de snowmobil. Fiecare snowmobil este impartit de catre 2 persoane care fac cu schimbul la condus. Pentru o taxa suplimentara, snowmobilul poate fi condus de catre o singura persoana. Pentru un safari de 1-4 ore aceasta taxa este de 45 €/persoana. Cel care va conduce snowmobilul trebuie sa aiba permis de conducere pentru autoturism, sa aiba minim 18 ani si sa nu conduca sub influenta bauturilor alcoolice. Atentie ! Exista Politia de Snowmobile care va poate opri oricand pentru control pasaport/permis si pentru testul de alcoolemie. Ghizii locali vorbesc Limba Engleza. Participantii vor fi preluati de la hotel cu 15 minute inainte de ora de start a safari-ului. Daca vremea si/sau stratul de zapada nu va permite desfasurarea programului de safari, furnizorul local de servicii va inlocui programul cu altul, bineinteles daca turistul agreeaza acest lucru. Daca nu se va putea face acest schimb, responsabilitatea furnizorului local de servicii se va limita doar la suma platita de turist pentru serviciul respectiv.

Excursii si programe optionale (la alegere, se rezerva exclusiv din tara pana la 1 Noiembrie):

25 Decembrie
Adult Copil
Husky Safari
116 € 87 €
Safari pe snowmobil in padure 99 € 75 €
26 Decembrie    
Aventura in cautarea Aurorei Boreale 134 € 100 €
Safari cu Reni 115 € 86 €

Impresii

Toate campurile sunt obligatorii!

Puteti incarca maxim 50 poze

Cerere de rezervare

Toate campurile sunt obligatorii!

Google cautare
Google anunturi
Facebook
Newsletter Interra
Sunt client Interra
Recomandari de la prieteni
Alta sursa

Posteaza aici albumele tale preferate de Calatorie, ca sa ne bucuram impreuna cu tine de locurile pe care le-ai vizitat. Albumele postate sunt subiectul aprobarii de catre Interra. Nu pune doar peisaje sau natura moarta, vrem sa te vedem si pe tine in ele. Interra nu este raspunzatoare de provenienta pozelor postate de catre utilizatori.

Exploreaza pe tari

Europa

Africa

Asia

America de Nord si Centrala

Oceanul Indian

America de Sud

Orientul Mijlociu

Mari si Oceane

Australia si Oceania