Interra
Informatii Generale Descriere Destinatie Impresii Rezervare

Informatii Generale

DUO City Break cu date de plecare flexibile, in limita locurilor libere la momentul cererii de rezervare.

Servicii incluse in pretul ofertei:

Zboruri Bucuresti => Londra, Compania Air France via Paris

Cazare 2 nopti cu mic dejun la Londra, Hotel Americana 3*(detalii hotel)

Bilet de tren de viteza Eurostar Londra => Paris, pe sub Canalul Manecii

Cazare 2 nopti cu mic dejun la Paris, Hotel Val Girard 3* (detalii hotel)

Zbor direct Paris => Bucuresti, Compania Air France

Toate taxele de aeroport

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Conditii generale DUO City Break:

Datele de plecare sunt flexibile, la alegere.

Tariful este valabil in functie de disponibilitatea locurilor la momentul cererii de rezervare.

La cerere se pot calcula si tarife pentru copii, precum si tarif de camera Single pentru o singura persoana.

La cerere se poate oferta alt numar de nopti, alt tip de hotel, alta Companie aeriana, etc.

Descriere Destinatie

Rafinament si noblete. Eleganta si distinctie. Astazi te invitam la Londra.
Londonezii se mandresc cu el, este chiar simbolul orasului care iti sta la picioare odata ce ai ajuns acolo. Este vorba despre Ochiul Londrei, in care trebuie neaparat sa urci.
Cel mai mare castel locuit din lume si locul unde regina isi petrece multe weekenduri: castelul Windsor. Monarhii Angliei isi spun povestile aici, in castelul care, sute de ani, le-a fost casa pe timp de pace, fortareata pe timp de razboi, resedinta oficiala si, in vremuri mai putin fericite, inchisoare.
Sentimentul oferit de Londra este cel al unui oras viu, care vibreaza de energie. Poti sa canti de fericire in Hyde Park sau in Gradinile Kensington, dar fii cu bagare de seama in Catedrala Saint Paul, unde candva Printesa Diana s-a maritat cu Printul Charles. Dupa ce urci peste 500 de trepte pana la Galeria Soaptelor, ar fi mai bine sa nu te plangi. S-ar putea sa afle toata lumea... O vorba rostita in soapta intr-un capat al galeriei ajunge la celalalt capat „ca o bubuitura de tunet".

La Londra descifrezi misterele antichitatii. British Museum iti vine in ajutor. Rosetta Stone, piatra care contine aceeasi informatie scrisa in mai multe limbi, a fost cheia interpretarii mai multor limbi antice uitate. Daca tot ai ajuns aici, viziteaza si mumiile egiptene, colectiile grecesti si romane.
Iubitorii de arta vor fi in al noualea cer la National Gallery, care gazduieste peste 2.300 de opere de arta realizate intre secolele al XIII-lea si al XIX-lea. Da Vinci, Botticelli, Van Gogh si multi altii maestri care au lucrat pentru eternitate si-au gasit locul aici.
Sa sa „intri pe sub pielea orasului" si sa savurezi cu adevarat aroma britanica, trebuie sa ajungi la Tower Bridge. Construit la sfarsitul secolului al XIX-lea in stil gotic victorian, este astazi unul dintre cele mai cunoscute poduri din intreaga lume. Poti sa urci pe pasajul dintre cele doua faimoase turnuri ale podului, de unde ti se va dezvalui o priveliste minunata asupra Londrei.
Daca vrei sa te odihnesti dupa acest solicitant, dar interesant periplu, este obligatoriu sa inchei ziua in stil clasic britanic si sa servesti un traditional 5 o'clock tea.

 

Paris, o escapada romantica...

Aproximativ 7 milioane de turişti vizitează Turnul Eiffel în fiecare an.
În jur de 12 milioane de călători ajung anual la Notre Dame.
Iar Luvrul găzduieşte 15.000 de vizitatori... în fiecare zi.
În total, Parisul găzduieşte an de an 45 de milioane de turişti. Adică... toată populaţia României într-un singur oraş ? Nu tocmai, ci de două ori populaţia României. Într-un singur oraş. În fiecare an. Există locuri pe pământ unde frumuseţea atinge superlativul.
V-aţi întrebat  unde ? Să vedem:
Modă ? Deocamdată, vă spun doar atât: Coco Chanel, Yves Saint Laurent, Christian Dior. Cultură ? Sorbona: una dintre cele mai vechi şi mai celebre universităţi din lume. Spiritualitate ? La Notre Dame simţi că te înalţi alături de divinitate. Vreţi să continuaţi lista ? Sau poate sunteţi debusolaţi. Cred că aţi auzit atât de multe despre Paris, încât aveţi impresia că îl cunoaşteţi, chiar înainte să îl fi văzut. Aţi auzit că trebuie să vizitaţi NEAPĂRAT Muzeul Luvru, nu-i aşa ? Dar aţi mai auzit şi că este foarte mare şi v-ar trebui câteva săptămâni să-l vedeţi în întregime... De unde să începeţi ? Aveţi o săptămână la dispoziţie. Aţi vrea să vedeţi Turnul Eiffel, dar aţi auzit şi că Montmartre este fermecător. Notre Dame, Pont Neuf, Mormântul lui Napoleon, cimitirul Père Lachaise şi multe altele... Dar v-a spus un prieten care a fost în Franţa că nu trebuie să rataţi Valea Loirei. O să aveţi timp pentru toate ? Ce o să alegeţi ? La ce să renunţaţi ? Nu vă îngrijoraţi ! Mai bine lăsaţi-ne pe noi să ne preocupăm de asta. Acesta este motivul pentru care o să vă însoţească ghidul nostru, singurul ghid român acreditat la în Paris. Alături de ea, Parisul vă va dezvălui rând pe rând chiar şi cele mai ascunse frumuseţi.
Parisul, oraşul cu o mie de nume
De-a lungul vremii, Parisul a primit cele mai diverse nume.
I s-a spus Oraşul Îndrăgostiţilor. Străbătut de Sena, oferă un prilej minunat pentru o călătorie pe un vaporaş, acompaniaţi de vocea tulburătoare a lui Edith Piaf. Apusul soarelui este fermecător în timp ce treceţi pe sub podurile pariziene. În scurta croazieră, vi se vor dezvălui Notre Dame, Luvrul, Centrul Pompidou, Champs Elysée, Turnul Eiffel...
În acelaşi timp, Parisul este şi Oraşul Luminilor. Este un Oraş al Luminii în timp şi în istorie. Prima clădire iluminată electric a fost Grand Magasin du Louvre. Dar Parisul este şi centru filosofic al epocii iluministe. Spiritul Parisului întâlneşte spiritul divinităţii în locuri sacre, maiestuoase şi impunătoare. Catedralele Notre Dame şi Sacré Coeur sunt doar două dintre ele. Fie că mergi la Notre Dame sau la Sacré Coeur, poţi să cuprinzi întreg oraşul cu privirea, alături de înspăimântătoarele garguie. Dar biserici şi catedrale se întâlnesc la tot pasul în Paris, fiecare dintre ele mai măreaţă şi mai impresionantă. Cu siguranţă toată lumea cunoaşte Parisul drept Capitală a Modei. Deci toată lumea vrea să facă... shopping la Paris. Când spui parfum, spui Paris. Când spui Paris, spui Luis Vuitton sau Jean Paul Gaultier. Tradiţia şi eleganţa pariziene exercită un farmec aparte asupra întregii lumi. Nu este nevoie să vă întoarceţi acasă cu tolba plină de creaţiile marilor designeri. Dar veţi fi mulţumiţi să plecaţi cu suveniruri de la Galeriile La Fayette.
Si cine nu vine la Paris pentru că este Capitală Culturală ? Musée d’Orsay preia ştafeta de-acolo unde o lasă Luvrul. Sunteţi pasionaţi de cultura egipteană ? De operele grecilor şi ale romanilor ? DaVinci v-a lăsat moştenire pe Mona Lisa şi vreţi să ajungeţi să o vedeţi... Atunci, Luvrul este cu siguranţă locul în care doriţi să ajungeţi. Sau vreţi să o vedeţi pe zeiţa Venus înfăţişată în chip de curtezană ? Ori un Dejun pe iarbă, în viziunea lui Manet ? Atunci Musée d’Orsay şi colecţia de pictori impresionişti sunt locul potrivit pentru dumneavoastră. Sunteţi mai degrabă fan al artei moderne ? Centrul Pompidou are porţile deschise. Dacă în 1889, când Turnul Eiffel era construit, scriitorii, pictorii, arhitecţii vremii au fost revoltaţi şi l-au considerat monstruos şi nefolositor, Centrul Pompidou a stârnit la fel de multe controverse. Localnicii spun că această „cutie gigantică” transparentă este complet nepotrivită între clădirile istorice. Cu toate acestea, peste 20.000 de turişti îl vizitează în fiecare zi. Vă plac plimbările în natură ? Parcurile Parisului sunt cuceritoare. Tuileries sunt grădinile frumuseţii şi relaxării. Aflate în Place de la Concorde, oferă încă un exemplu uluitor al splendorii arhitecturii grădinilor franceze. Grădinile Luxembourgului, rezervate numai familiei regale până acum două sute de ani, înainte de Revoluţia Franceză, astăzi sunt printre cele mai vizitate obiective turistice din Franţa. Frumuseţea şi serenitatea lor relaxează tot mai mulţi turişti, fie că îşi doresc să se plimbe în natură, să stea pe o bancă lângă lac, să admire grădinile de flori sau să facă sport.
Parisul lui Gavroche... Un Paris pentru fiecare
Îl ştiţi pe Gavroche, nu-i aşa ?
Micul ştrengar care cutreieră Parisul în lung şi-n lat, cu şapca îndesată pe-o ureche. Cunoaşte oraşul ca-n palmă. Pentru el, Parisul are o aromă unică, o savoare şi o culoare secrete... Din paleta de culori şi melodii cu care este înmiresmat Parisul, o să alegem câteva nuanţe unice. Notre Dame e înveşmântată în culoarea magiei. Dar nu Notre Dame, catedrala tuturor. Ci locul acela unic, unde Cocoşatul de la Notre Dame şi-a trăit iubirea legendară pentru prea-frumoasa Esmeralda. Nu uitaţi să-l căutaţi...
Pont des Arts e zugrăvit în culoarea eternităţii. Aici, parizieni romantici şi lipsiţi de griji, îşi aduc coşurile pentru picnic, din care se ivesc sticlele de vin şi baghetele de pâine. Să prânzeşti pe podul acela încărcat de istorie, în timp ce Sena îşi deapănă susurând poveştile mai vechi sau mai noi... De o parte a Senei, veghează de 800 de ani Institutul Francez. De cealaltă parte, fermecătorul Luvru. În zare, Notre Dame vă aminteşte poveşti nemuritoare. Este momentul perfect să vă îndrăgostiţi de Paris. Şi la Paris. Aici, timpul este suspendat. A rămas la capătul podului. Pe pod sunt doar doamnele şi domnii care prânzesc liniştiţi. Printre ei, parcă se prefigurează siluete elegante ale unor mesdames et messieurs mergând la braţ, el galant, ea cu pălărie cu boruri largi şi rochie cu crinolină. Unii se feresc, alţii se opresc când aud tropotul cailor mândri ce trag trăsurile cochete, ca să vadă cine trece... Pont des Arts e un pod peste timp. Odată ce ai trecut peste el, nu vrei să părăseşti Podul de peste timp. In Paris puteţi să faceţi una dintre cele mai extraordinare plimbări !
V-aţi putea întreba ce poate fi atât de extraordinar la o plimbare.
Totul ! Urmăriţi-mă. Porniţi la drum dis-de-dimineaţă, grăbiţi să vă cufundaţi în atmosfera din Montmartre - căci despre el vorbim. Nu vă lăsaţi ademeniţi de mirosul proaspăt şi cald, venit de la boulangerie-ile Parisului. Lăsaţi parizienii să stea la coadă pentru tradiţionalele lor baguettes. Poftim ? Parisul multicolor s-a înfăşurat cu aroma croasantului cald şi a cafelei ? Şi vreţi să beţi o cafea ? Bine... Să ne oprim puţin la Café de Flore. Dar numai cât să intraţi în atmosferă şi să începeţi să vă simţiţi parizian de cu bună dimineaţă. Mai veche de un secol, i-a găzduit, pe rând, pe Sartre, Camus, Prévert şi mulţi alţii... Luaţi loc la o măsuţă lângă stradă şi deveniţi una dintre piesele de puzzle care compune Parisul în această clipă. Dar să pornim din nou ! Să mergem în Montmartre. Are culoarea tinereţii şi ritmul Omului Boem. De cum păşeşti pe străduţele pietruite, strâmte şi înclinate, îl auzi pe Charles Aznavour cu a lui La Bohème. Cântă despre tinereţea boemă, despre artişti îndrăgostiţi care se întâlnesc la cafenelele din Montmartre, despre elanul şi curajul tinereţii. După câţiva paşi, viaţa devine mai roz.    
După alţi câţiva paşi, toată lumea va fi a ta. În Montmartre (şi în întreg Parisul), restaurantele îşi scot nurii în stradă – galantare ticsite cu fructe de mare sau raci... În Montmartre, verdele proaspăt al viţei-de-vie înviorează peisajul începând de acum cinci secole...În Montmartre, pisica neagră este la ea acasă. Legenda începe în secolul al XIX-lea, la cabaretul Le Chat Noir şi se ţese în jurul Pisicii, despre care se spune că devine un centru ezoteric şi politic. Şi dacă în alte oraşe celebre, aruncaţi doi bani într-o fântână ca sa vă poarte noroc, aici, aveţi nevoie de o singură monedă ca să plecaţi cu o amintire de neuitat: portretul dumneavoastră, creionat de unul dintre pictorii locului.   
Vă aşteptăm într-un Paris al frumuseţii şi al tinereţii, ca să trăiţi la vie en rose !

Impresii

Toate campurile sunt obligatorii!

Puteti incarca maxim 50 poze

  • Maria Chivu

    Buna ziua,

    ne-am intors aseara din duo-city break.

    A fost totul super...

    Multumim,

    Maria

Cerere de rezervare

Toate campurile sunt obligatorii!

Google cautare
Google anunturi
Facebook
Newsletter Interra
Sunt client Interra
Recomandari de la prieteni
Alta sursa

Posteaza aici albumele tale preferate de Calatorie, ca sa ne bucuram impreuna cu tine de locurile pe care le-ai vizitat. Albumele postate sunt subiectul aprobarii de catre Interra. Nu pune doar peisaje sau natura moarta, vrem sa te vedem si pe tine in ele. Interra nu este raspunzatoare de provenienta pozelor postate de catre utilizatori.

Exploreaza pe tari

Europa

Asia

Orientul Mijlociu

America de Nord si Centrala

Oceanul Indian

Africa

America de Sud

Mari si Oceane

Euro-Asia

Australia si Oceania