India de Sud 2026
Excursie avion.
Un itinerariu complex si divers, ce exploreaza regiunile Tamil Nadu si Kerala !
+ Cu mese incluse.
+ Cu hoteluri de 4 si 5 stele.
+ Cu vizite si excursii incluse.
+ Avem si ghizi locali.
+ Inclus si biletele de intrare la obiective.
Vizitam Chennai, Kanchipuram, Templul Kailasanathar, Mahabalipuram, Pondicherry, Chidambaram, Templul Chidambaram, Kumbakonam, Trichi, Tanjore, Faimosul Templu Brigadeeswara, Chettinad, Madurai, Thekkady, Parcul National Periyar, Alleppey, Kovalam... (click pe Program Excursie).
13 zile
2549 €
Taxe Incluse
Plecare din: Bucuresti
Transferuri contra cost la imbarcare din orașele:
- Brasov, Buzau, Campina, Constanta
- Cernavoda, Craiova, Fetesti, Focsani
- Iasi, Medgidia, Onesti, Pitesti
- Ploiesti, Predeal, Roman, Sinaia
- Slobozia, Targu frumos, Urziceni, Adjud
- Bacau
13 zile
2549 €
Taxe Incluse
Plecări excursie |
02 Feb. |
---|---|
Locuri Libere | Da |
Adult in camera dubla | 2.549 € |
Al 3-lea adult | 2.499 € |
Adult in camera single | 3.169 € |
• Ghid roman insotitor
• Zboruri la dus Bucuresti=>Chennai, Compania Qatar Airways
• Zboruri la retur Thiruvananthapuram=>Bucuresti, Compania Qatar Airways
• Bagaj de mana plus bagaj la cala
• Taxele de aeroport
• Transferuri aeroporturi-hoteluri-aeroporturi
• Transport cu autocar local cu aer conditionat conform programului
• Cazare 12 nopti cu mic dejun astfel:
- 1 noapte in Chennai la Hotel Zone by Park 4* sau similar
- 1 noapte in Mahabalipuram la Hotel Grand Continent 4* sau similar
- 1 noapte in Pondicherry la Shenbaga Hotel & Convention Center 4* sau similar
- 1 noapte in Kumbakonam la Hotel Indeco Swamimalai 4* sau similar
- 1 noapte in Tanjore la Hotel Great Trails Riverview Resort 4* sau similar
- 2 nopti in Madurai la Hotel GRT Grand Madurai 4* sau similar
- 2 nopti in Thekkady la Hotel The Poitree 4* sau similar
- 1 noapte in Allepey pe un mic vas de croaziera kettuvallam
- 2 nopti in Kovalam la Uday Samudra Leisure Beach Hotel & Spa 5* sau similar
* De prima si de ultima noapte de cazare se beneficiaza partial conform orarului de zbor
• Mese incluse conform programului: Mic dejun, 10 cine si 1 pranz
• Vizitele si excursiile incluse in program
• Biletele de intrare la obiectivele din program
• Ghizi locali la vizitele si obiectivele din program
Nu sunt incluse:
• Taxa de viza+taxa procesare viza online India de catre Interra: 35 €/persoana, se achita la inscriere
• Asigurare medicala de calatorie si asigurare storno
• Bacsisurile recomandate pentru ghizi si soferi locali, personal hotelier etc, 5 €/turist/zi
• Alte servicii decat cele mentionate in program
• Bilete de intrare obiective altele decat cele mentionate in program
• Transferuri contra cost dus intors din orasele:
Brasov (40 €), Buzau (25 €), Campina (30 €), Constanta (50 €)
Cernavoda (45 €), Craiova (50 €), Fetesti (45 €), Focsani (30 €)
Iasi (50 €), Medgidia (45 €), Onesti (45 €), Pitesti (32 €)
Ploiesti (25 €), Predeal (35 €), Roman (45 €), Sinaia (35 €)
Slobozia (50 €), Targu frumos (45 €), Urziceni (23 €), Adjud (35 €)
Bacau (40 €)
2 Februarie 2026 | Bucuresti–Doha
Intalnire cu reprezentantul Interra pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 07:30, pentru imbarcare pe zborul Companiei Qatar Airways QR220 ce decoleaza la ora 10:00. La ora 15:30 aterizare pe aeroportul din Doha. Imbarcare pe zborul QR528 cu destinatia Chennai care decoleaza la ora 19:20.
3 Februarie 2026 | Chennai-Kanchipuram–Mahabalipuram
Sosire pe aeroportul din Chennai la ora 01:55 si dupa indeplinirea formalitatilor vamale si preluarea bagajelor transfer la Hotel Zone by Park Chennai 4* sau similar pentru odihna. Dupa ce servim micul dejun incepem aventura noastra in taramul mistic al Indiei de Sud. Ne indreptam catre Kanchipuram–Orasul celor 1.000 de temple, un oras cu o lunga istorie, un centru religios si politic, stapanit de-a lungul existentei sale de diferitele dinastii care au condus aceasta regiune. Arta si arhitectura in schimbare reflecta schimbarile dinastice si fluxul religiilor in aceasta zona, lasand in urma temple dedicate zeilor si zeitelor hinduse precum si lui Buddha sau temple dedicate jainismului–una dintre cele mai vechi religii din lume. Punctul culminant al turului este Templul Kailasanathar dedicat zeului Shiva, realizat din ordinul lui Rajasimha Narasimhavarman al II-lea din dinastia Pallava. Structura principala, o magnifica constructie din gresie, impreuna cu cele 58 de altare subsidiare mai mici creaza un complex arhitectonic splendid. Daca timpul ne permite ne oprim la un atelier unde se fabrica matase. Kanchipuram este renumit pentru sariurile de matase realizate aici. Aproximativ 5.000 de familii sunt implicate in diferite procese de productie, cum ar fi tesutul matasii, urzeala, filarea, rasucirea si vopsirea firelor. Modelele sunt inspirate de imagini din templele din sudul Indiei sau prezinta caracteristici naturale cum ar fi frunze, pasari si animale. Ne continuam drumul catre destinatia noastra finala de azi si anume Mahabalipuram. Orasul a atins apogeul sub stapanirea dinastiei Pallava, care a lasat in urma monumente magnifice. Transfer la hotel si cazare. Servim cina la hotel. Cazare la Hotel Grand Continent 4* sau similar Mahabalipuram.
4 Februarie 2026 | Mahabalipuram-Pondicherry
Mic dejun. Astazi vom descoperi de ce Mahabalipuram este asa de apreciat de cei ce il viziteaza, un loc cu o atmosfera aproape mistica situat in Golful Bengal. Exploram complexul de temple si monumente sculptate direct in piatra inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO. Pe malul Golfului Bengal se inalta un templu magnific cu cinci etaje, sculptat din granit, ce a fost realizat in Sec al VIII-lea, fiind astfel unul dintre cele mai vechi temple din piatra din sudul Indiei. Spiralele templului sunt amplu decorate cu basoreliefuri sculptate direct in piatra si, desi timpul si-a pus amprenta asupra sa, inca se pot observa detaliile si maiestria cu care a fost conceput. Templul are o caracteristica inedita si anume faptul ca atat zeul Shiva cat si zeul Vishnu sunt venerati aici. Mai departe admiram Cele Cinci Rathas supranumite Pandav Rathas sau Pancha Rathas, un edificiu reprezentativ pentru templele monolitice din Mahabalipuram. Fiecare dintre cele cinci constructii din acest complex seamana cu un car (Ratha) si fiecare car este realizat dintr-un singur bloc de piatra. Carele sunt amplu decorate cu imagini ale zeilor hindusi in diferitele lor incarnari, cu motive florale sau animale. Elefantul de piatra in marime naturala situat langa carul dedicat zeilor Nakul si Sahadev este o adevarata capodopera. Un alt monument inclus in patrimoniul UNESCO este Penitenta lui Arjuna, un enigmatic basorelief monolitic denumit dupa Arjuna, un erou din Mahabharata, si care exemplifica legenda regelui Bhagiratha ce a adus raul Gange pe Pamant. Templele Pestera sunt un alt punct de interes din cadrul complexului de la Mahabalipuram. Dintre cele sapte pesteri sau mandapams realizate aici cele mai importante sunt Templul lui Varaha, Templul lui Krishna (care este cel mai vechi dintre aceste temple) si Templul Pancha Pandav. De neratat este si Pestera Tigru, un templu sapat in stanca, de o maiestrie deosebita ce captiveaza imaginatia de sute de ani. Dupa vizita ne indreptam catre Pondicherry sau Puducherry, faimos pentru ca ofera o bucatica din Franta in India, o fuziune unica a culturii, mostenirii si aromelor franco-tamiliene. Frumoasele promenade de pe malul Golfului Bengal, casele in stil francez vopsite vibrant, care creeaza un frumos efect de bloc de culoare, si mancarea delicioasa influentata atat de aromele frantuzesti, cat si aromele tamil, toate contribuie la farmecul locului. Servim cina la hotel. Cazare la Hotel Shenbaga Hotel & Convention Centre 4* sau similar Pondicherry.
5 Februarie 2026 | Pondicherry-Chidambaram-Kumbakonam
Mic dejun. Incepem ziua cu o vizita la Ashramul Aurobindo, intemeiat in 1926 de catre Aurobindo Ghosh, unul dintre cei mai mari scriitori si filosofi ai Indiei. Ashramul este un centru plin de viata, o comunitate ai carei membri au o viata activa, unde invata si traiesc in armonie. Continuam vizitele in aceeasi nota calma si ajungem la Gradina Botanica. Stilizata astfel inca sa reflecte mostenirea coloniala franceza, aceasta gradina ofera un refugiu linistit si verde la agitatia zilnica. Urmatoarea oprire este la Muzeul Puducherry, ce adaposteste printre altele o frumoasa colectie de artefacte din piatra si bronz ce dateaza din timpul dinastiilor Pallava si Chola, precum si descoperirile arheologice de la Arikamedu, un port antic ce avea legaturi comerciale cu Imperiul Roman. Ziua continua cu o excursie la Chidambaram, un oras-templu antic faimos pentru Templul Chidambaram. In acest urias complex de temple, ritualurile sunt indeplinite de o casta speciala de brahmani-dikshitari, care au trait pe teritoriul complexului de multe secole si duc o viata retrasa, slujind templul dedicat lui Nataraja sau Shiva ca "Stapanul dansului cosmic”. De aici transfer la hotel unde vom petrece aceasta noapte. Servim cina la hotel. Cazare la Hotel Indeco Swamimalai 4* sau similar.
6 Februarie 2026 | Trichi-Tanjore
Mic dejun. Dimineata facem o excursie la Tiruchirapalli sau Trichy, asa cum este cunoscut de catre localnici. Construit de catre regii Nayaka la intrarea in delta raului Cauvery datorita pozitiei sale strategice, acest oras antic a fost mentionat chiar si de Ptolomeu in Sec al II-lea I.H. Aici vom vizita templul RockFort, ce se afla situat pe o stanca inalta de 84 m. Numele este dat de catre fortificatiile militare construite aici mai intai de catre regii imperiului Vijayanagara si apoi de catre britanici. Pentru a ajunge la templul de aici trebuie sa urcam 437 de trepte sapate in piatra. La jumatatea drumului se afla Templul Tayumanasvami dedicat zeului Shiva. O data ajunsi in varf suntem rasplatiti cu panorama orasului. Apoi ne indreptam catre Tanjore unde ne vom petrece restul zilei admirand printre altele faimosul Templu Brigadeeswara, construit din ordinul lui Raja I, la inceputul Sec al XI-lea, la apogeul dinastiei Chola. Tanjore a fost capitala unuia dintre cele mai puternice imperii indiene, ce se intindea de la Madurai la Mekong. Conducatorii Chola au fost mari patroni ai artelor si arhitecturii si au lasat in urma o ampla mostenire. Peste 93 de temple sculptate, construite in stil traditional dravidian, cu turnuri–"opuram”-falnice, sunt imprastiate prin oras si continua sa duca mai departe puterea si mostenirea uimitoare lasate in urma de Chola in perioada lor de glorie. Palatul Regal din Thanjavur este un impresionant complex format din sali uriase, coridoare largi, turnuri de observatie si curti interioare. Palatul, construit atat in stilul arhitectural Nayaka cat si Maratha, este renumit pentru biblioteca sa cu artefacte istorice. Transfer la hotel pentru cazare. Cazare Hotel Great Trails Riverview Resort 4* sau similar Tanjore.
7 Februarie 2026 | Tanjore–Chettinad-Madurai
Mic dejun. Calatoria noastra in Tamil Nadu continua si prima oprire o facem in Chettinad pentru o plimbare printre conacele abandonate. Marsul necrutator al timpului si-a pus amprenta asupra sa, dar in ciuda splendorii sale sterse, Chettinad emana un farmec incontestabil. Aceste minuni arhitecturale nu numai ca prezinta opulenta fostilor lor ocupanti, dar servesc si ca o marturie a importantei comerciale si bancare care au definit candva aceasta regiune. In spatele fatadelor se afla curti vaste, impodobite cu mobilier din tec birmanez si stalpi de marmura italiana. Ne continuam drumul catre Madurai, al doilea cel mai mare oras al regiunii Tamil Nadu, cu o istorie milenara, orasul avand legaturi comerciale atestate cu grecii antici si Imperiul Roman. Centrul istoric al orasului a fost construit in forma de lotus in centrul caruia se afla Templul Meenakshi, principala atractie a orasului. Transfer la hotel pentru cazare. Servim cina la hotel. Cazare Hotel GRT Grand Madurai 4* sau similar Madurai.
8 Februarie 2026 | Madurai
Mic dejun. Ziua de astazi o dedicam explorarii acestui centru cultural si comercial in cadrul unui tur de oras Madurai cu vizitarea principalelor monumente. Palatul Thirumalai Nayak la momentul sau de apogeu a fost considerat unul dintre minunile Indiei de Sud. Impozantul edificiu este faimos pentru stucaturile ce decoreaza domurile si coloanele de piatra albe ce sunt aliniate de-a lungul curtii interioare. In cadrul complexului Meenakshi Amman se afla Muzeul de Arta, adapostit in sala celor o mie de stalpi. Sala in sine este o opera de arta, fiecare stalp fiind scuptat in stilul dravidian iar colectiile muzeului acopera o perioada de 1.200 de ani de istorie exemplificata prin artefacte precum icoane, fotografii, tablouri, bijuterii, instrumente muzicale si sculpturi in lemn. Pentru a experimenta orasul ca un adevarat localnic vom face o plimbare cu o ricsa indiana. Unul dintre cele mai interesante monumente din Madurai este fara indoiala Teppakulam care s-ar traduce in templul iaz–o constructie ridicata pe o insula artificiala pe un helesteu alimentat printr-o serie de canale subterane de raul Vaigai. Aici se tin in fiecare an festivitatile din cadrul Festivalului Plutitor. Templul Sree Meenakshi Sundareshwara formeaza inima si linia de viata a orasului Madurai, vechi de 2.500 de ani, si este un simbol semnificativ pentru poporul tamil, mentionat inca din antichitate in literatura tamila. Complexul templului este marginit de ziduri inalte, in mijlocul careia se afla cele doua sanctuare pentru Meenakshi si Sundareshwara, inconjurate de o serie de altare mai mici si sali mari cu stalpi. In templu exista aproximativ 33.000 de sculpturi. Gopurams (turnuri) inconjoara templul si fiecare Gopuram este o structura cu mai multe etaje, acoperite cu mii de figuri sculptate in piatra reprezentand animale, zei si demoni pictati in nuante stralucitoare. Timp liber la dispozitie. Servim cina la hotel. Cazare Hotel GRT Grand Madurai 4* sau similar Madurai.
9 Februarie 2026 | Madurai–Thekkady
Mic dejun. Parasim regiunea Tamil Nadu si ne indreptam spre Thekkady, in Kerala, o destinatie populara printre turistii care apreciaza natura, fiind asociata cu jungla si plantatiile de mirodenii. Dupa ce ajungem la destinatie si ne cazam, dupa amiaza vom face un tur al unei plantatii de mirodenii, avand oportunitatea de a afla mai multe despre procesul de cultivare, recoltare si prelucrare a mirodeniilor. Cardamonul, piperul, cuisoarele, scortisoara, nucsoara, vanilia si multe alte soiuri de condiment si plante medicinale au schimbat practic harta si istoria lumii, au reprezentat motivatia pentru care marii navigatori europeni au pornit la drum prin ape necunoscute si au dus la crearea marilor imperii. Servim cina la hotel. Cazare Hotel The Poitree Resort 4* sau similar Thekkady.
10 Februarie 2026 | Thekkady–Parcul National Periyar
Mic dejun. Astazi vom vizita una dintre cele mai populare rezervatii naturale din sudul Indiei–Parcul National Periyar. Aici traiesc 49 de specii de mamifere, 246 de specii de pasari, 28 de specii de reptile, 22 de specii de pesti si 112 specii de fluturi. O plimbare pe poteci ne va infatisa frumusetea salbatica a Keralei urmata de o demostratie de arte martiale kalaripayattu. Aceasta forma de arte martiale are o lunga istorie, practicata de catre intelepti si razboici, a fost intretesuta in evolutia politica, sociala si culturala a Indiei de Sud. Servim cina la hotel. Cazare la Hotel The Poitree Resort 4* sau similar Thekkady.
11 Februarie 2026 | Thekkady–Alleppey
Mic dejun. O incursiune in Kerala nu poate fi completa fara experienta unei nopti de cazare pe asa numitele kettuvallam, barje reconditionate care pe vremuri transportau orez sau mirodenii. Punctul nostru de plecare este Alleppey, un mic oras inconjurat de plantatii de cocos situat la marginea unei vaste retele de canale pe apele careia inainte se desfasura intens comertul cu mirodenii. Astazi apele canalului sunt in continuare pline de barci, de data asta transportand turisti care se bucura de o experienta inedita. Servim pranzul si cina la bordul micului vas de croaziera. Cazare la bordul unui mic vas de croziera traditional kettuvallam.
12 Februarie 2026 | Allepey–Kovalam
Mic dejun. Plecam spre Kovalam unde vom petrece ziua bucurandu-ne de plaja. Ceea ce a inceput, ca un sat de pescari linistit, binecuvantat cu intinderi de plaje curate si cocotieri leganati, a devenit una dintre cele mai populare destinatii de plaja si statiuni de wellness din India. Cele trei plaje in forma de semiluna-Lighthouse, Hawa si Samudra-sunt presarate cu statiuni pentru toate buzunarele. Kovalam a fost, de asemenea, un loc de vacanta preferat de catre familia regala din Travancore. Valurile de aici sunt bune pentru surfing si alte sporturi acvatice. Locul este, de asemenea, renumit pentru centrele sale de Ayurveda, yoga si wellness. Sosire la hotel si cazare. Timp liber la dispozitie pentru relaxare la malul marii. Servim cina la hotel. Cazare Hotel Uday Samudra Leisure Beach Hotel & Spa 5* sau similar Kovalam.
13 Februarie 2026 | Kovalam
Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru plaja si relaxare. Servim cina la hotel si apoi timp pentru odihna pana la momentul transferului la aeroport pentru zborul inapoi acasa. Cazare Hotel Uday Samudra Leisure Beach Hotel & Spa 5* sau similar Kovalam.
14 Februarie 2026 | Kovalam–Thiruvananthapuram–Doha-Bucuresti
Imediat dupa miezul noptii transfer la aeroport international Thiruvananthapuram pentru zborul Companiei Qatar Airways QR507 ce decoleaza la ora 03:50 si soseste pe aeroportul din Doha la ora 06:20. La ora 09:15 decoleaza zborul QR 221 care va ajunge pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 13:20.
Procesul de rezervare pana la plecare decurge in general astfel:
» Rezervati online excursia, finalizati rezervarea.
« Veti primi pe mail o confirmare, un contract, o factura.
« Verificati mailul si in spam/junk. Daca a ajuns acolo, click dreapta, not spam.
» Daca ati ales plata in transe, respectati termenele acestora.
« Daca intervin modificari/anulari, va anuntam. Daca nu va informam, totul este in regula cu plecarea.
« Cu 2-3 zile inainte de plecare va trimitem informarea finala de plecare (intalnire, ghid, telefoane, transferuri, etc).
« In general comunicam pe mail adresa rezervari@interra.ro si/sau la telefonul de pe home site.
« Daca, uneori, raspundem mai greu la mailuri sau telefoane, inseamna ca este aglomerat in agentie.
Puteti achita excursia integral la rezervare, sau in transe:
• 30% din pret la max trei zile de la momentul rezervarii
• 20% din pret cu pana la 61 de zile inainte de plecare
• 50% din pret cu pana la 31 de zile inainte de plecare
Modalitati de plata:
• se poate achita in EURO sau in RON (la curs BNR+2% din ziua platii).
• se poate achita prin card online, transfer bancar, numerar in agentie.
Conditii generale de renuntare-anulare a rezervarii de catre turisti:
• penalizare 10% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai mult de 60 de zile pana la plecare
• penalizare 50% din pretul excursiei daca anularea se face intre 60-31 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei daca anularea se face cu mai putin de 31 de zile pana la plecare
• penalizare 100% din pretul excursiei pentru neprezentare la plecare (no-show)
Aveți evaluări de făcut pentru locurile pe care le-ați vizitat?
Evaluează excursiile recenteÎmpărtășește experiența ta cu Interra!
Ți-ar plăcea și...
Abonează-te la Newsletter
Fii mereu la curent cu cele mai avantajoase oferte de vacanță!
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare. Prin utilizarea site-ului nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor conform politicilor noastre.